Lovitură pentru șoferi! Aceștia ar putea rămâne fără mașini. Se va da lege

Şoferii români ar putea rămâne fără maşini dacă sunt prinşi că circulă cu maşini ale căror taloane sunt reţinute. Asta prevede cel mai nou proiect depus în parlament.

Proiectul pentru modificarea Codului Rutier a fost depus în Parlament şi urmează să treacă prin ambele camere, iar apoi să fie promulgat de preşedintele Iohannis şi publicat în Monitorul Oficial. Abia în acel moment, legea va produce efecte.

Deputatul Cristian Ichim, iniţiatorul proiectului, a explicat în direct la Antena 3 CNN motivul pentru care România are nevoie de o astfel de lege.

„Există un număr foarte mare de conducători auto care nu sunt conştienţi de faptul că au în mână o armă, în condiţiile în care depăşesc viteza legală admisă, iar când discutăm o viteză de peste 100 de km/h, putem vorbi despre o armă.

Iniţiativa este depusă la Senat, îşi va urma parcursul legislativ şi când va ajunge la Camera Deputaţilor şi va avea votul final, eu sper că în discuţii cu colegii parlamentari vom găsi formula cea mai adecvată pentru modificarea finală. Am avut discuţii cu colegii parlamentari şi vă spun ceea ce am susţinut de la începutul mandatului: viaţa are prioritate şi nu trebuie să ţină cont de un partid sau altul”, a declarat Cristian Ichim.

 

Sursa: Mediafax

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri