Sute de șoferi beți sau drogați, lăsați pietoni în primele ore ale anului

Chiar din prima zi din an, sute de șoferi au rămas fără permis, cei mai mulți din cauza drogurilor, vitezei sau a alcoolului.   

Și luni, mai mulți conducatori auto prea grabiti au fost opriți de polițiștii, care îi așteptau pe autostrada București-Ploiești, la întoarcerea de la munte. 

A crescut considerabil numărul șoferilor care au condus sub influența alcoolului și în special a drogurilor, au anunțat polițiștii. 

Și în prima zi din 2023, agenții de la Rutieră din toată țara au retras peste 70 de certificate de înmatriculare și au reținut peste 300 de permise de conducere – 94 pentru alcool, 103 pentru viteză și 4 pentru droguri. 

Au fost și luni filtre pe principalele drumuri din țară. 

Șofer prins cu 186 km/h pe A3 

Pe A3 București – Ploiești, un șofer de 21 de ani a fost prins de polițiști circulând cu 186 de kilometri pe oră și i-a fost reținut permisul de conducere pentru trei luni. 

Un alt bărbat de 32 de ani a fost depistat în timp ce conducea sub influența substanțelor interzise. El a fost testat cu aparatul drug test iar rezultatul a ieșit pozitiv la opioide. Pe numele lui a fost deschis un dosar penal, iar polițiștii i-au reținut permisul pe durata cercetărilor. 

Potrivit celui mai recent buletin întocmit de IGPR, în ultimul an analizat peste 18.400 de șoferi au rămas fără permis pentru că au fost prinși băuți la volan. 

Sursa: Mediafax

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri