Pedepse mai mari cu închisoarea pentru deținerea și vânzarea de droguri. Noua lege a fost aprobată

Camera Deputaților a adoptat un proiect de lege care prevede pedepse mai mari pentru cultivarea, vânzara, distribuirea, procurarea, cumpărarea şi deţinerea de droguri de risc. 

Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, un proiect de lege potrivit căruia deţinerea, cultivarea, oferirea, vânzarea, distribuirea, procurarea sau cumpărarea drogurilor de risc se pedepsesc cu închisoarea de la 3 la 10 ani. 

„Cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deţinerea ori alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor de risc, fără drept, se pedepsesc cu închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi. 

Dacă faptele prevăzute la alin. 1 au ca obiect droguri de mare risc, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi. Introducerea sau scoaterea din ţară, precum şi importul ori exportul de droguri de risc, fără drept, se pedepsesc cu închisoarea de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi”, se arată în proiect. 

De asemenea, persoanele care efectuează operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, precizând că sunt produse autoritate potrivit legii, se pedepsesc cu închisoare de la 2 la 7 ani. 

„Fapta persoanei care, cu intenţie, efectuează fără drept operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, pretinzând sau disimulând că acestea sunt produse autorizate potrivit legii, sau a căror comercializare este permisă de lege, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi, dacă fapta nu constituie o infracţiune mai gravă. 

Publicitatea făcută oricăror produse, pretinzând în mod credibil că prin consum acestea produc efecte psihoactive, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoarea de la un an la 5 ani”, mai prevede proiectul. 

 

Sursa: Mediafax

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri