Eleva care s-a înecat cu un jeleu la școală, în Cluj, a murit

Eleva de 14 ani care s-a înecat joia trecută cu un jeleu, în timp ce se afla la școală, în comuna clujeană Geaca, a murit în cursul zilei de marți la Spitalul de copii din Cluj. Ea era internată la terapie intensivă și era menținută în viață cu ajutorul aparatelor.

Joi, 26 aprilie, în timp ce se afla la școală, fata a rămas fără aer într-o pauză, la scurt timp după ce a mâncat un jeleu. Colegii au văzut-o cum nu a mai putut să respire și, l-a scurt timp după aceea, s-a prăbușit inconștientă.

Nimeni din jurul ei nu a știut să îi aplice manevra Heimlich, salvatoare în majoritatea cazurilor de sufocare cu alimente. S-a sunat la 112, însă primii care au încercat să îi acorde primul ajutor au fost cei de la cabinetul din comună, care au și început manevrele de resuscitare. Mai apoi, a ajuns la școală un echipaj SMURD, însă doar cu paramedici care, de asemenea, au putut doar continua resuscitarea, având în vedere că nici ambulanța lor nu are în dotare un laringoscop. 

Abia după o oră a ajuns la școală singura ambulanță cu medic din zona Dej – Gherla, a cărui echipaj a reușit să deblocheze căile repiratorii ale fetei, pentru că jeleul era lipit de laringe. La doar 7 minute după aceea, inima fetei a început să bată, astfel că a fost trasportată cu un elicopter SMURD la Spitalul de copii din Cluj. Copila a ajuns în stare gravă, fiind de suport mecanic, pentru a-i menține funcțiile vitale.  Din păcate, ieri, fata de 14 ani a încetat de viață.

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri