Florin Cîțu: ”Este important ca PNL înainte de rotativă, să facă o analiză şi să vedem dacă mai mergem mai departe cu această guvernare”

Fostul prim-ministru Florin Cîţu a declarat că proiectul de ordonanţă de urgenţă pregătită de ministrul de Finanţe al PSD privind reducerea cheltuielilor bugetare este una a austerităţii, iar ministrul Adrian Câciu ar trebui demis din Executiv. Liberalul este de părere că această ordonanţă va submina autoritatea PNL în viitorul Guvern, la rotaţia premierilor.

„Acum avem oficial confirmarea că guvernarea socialistă de stânga a eşuat. În acest moment, nu mai există nici un dubiu, dacă am ajuns la o Ordonanţă a austerităţii. Acum este clar pentru toată lumea, dacă comparăm de exemplu guvernarea de dreapta, atunci când am plecat, am lăsat României un PNRR cu 30 de miliarde de euro pentru investiţii, printre care Autostrada A7, A8, 24 de spitale, 124 de creşe, programul Anghel Saligny, iarăşi, un program pentru dezvoltarea comunităţilor sărace din România, 42 de miliarde aproape de bani pentru investiţii şi programe sociale, fonduri europene, e-facturare, deci acea factură electronică, conectarea de case de marcat la ANAF, astăzi, după un an şi jumătate de guvernare socialistă, am ajuns să vorbim de austeritate.

Problema este reală, gaura este de 30 de miliarde de lei, deci aşa cum arată bugetul după trei luni de zile, dacă extrapolăm, sunt 30 de miliarde de lei pe care nu-i avem, ceea ce înseamnă că aceste reduceri trebuie făcute şi asta după ce au fost introduse şi taxe. De aceea, dimensiunea dezastrului este atât de mare”, a afirmat Florin Cîţu, marţi la RFI.

Acesta a adăugat că această ordonanţă nu rezolvă problema, pentru că dacă este citită corect, măsurile propuse prin proiectul de act normativ nu adu mai mult de un miliard sau două la buget.

„Ordonanţa în sine nu rezolvă nici o problemă. Dvs. aţi spus o cifră, cinci miliarde. Eu vă spun că dacă o citim corect şi ne uităm la ce măsuri sunt acolo, nu se strâng mai mult de un miliard sau două. De ce atunci, dacă problema este atât de mare, ştim că gaura este atât de mare, venim cu o Ordonanţă care este doar praf în ochi? Şi răspunsul este în articolul 1. Rolul acestei Ordonanţe nu este decât acela de a transfera la Marcel Ciolacu, viitorul premier, dacă România are acest ghinion, responsabilitatea sau controlul asupra modului în care sunt cheltuiţi banii de fiecare minister. Trebuie să fim foarte atenţi.

Prin legea finanţelor publice, acest control este la Ministerul Finanţelor, deci până acum, a fost la Ministerul Finanţelor al PSD. Prin această Ordonanţă, articolul 1, care este cel mai important articol din această Ordonanţă, acest control trece la viitorul premier, Marcel Ciolacu, adică tot la PSD. Şi aici este partea pe care nu o înţeleg, pentru că premierul României astăzi, cel care va adopta Ordonanţa, este de la PNL. În viitorul Guvern, ministrul de Finanţe este de la PNL. Prin această Ordonanţă se reduce sau este subminată sau redusă autoritatea PNL în următorul Guvern. De aceea, este de neînţeles şi ar trebui discutat acest articol în PNL”, a explicat fostul prim-ministru.

Liberalul consideră că alte măsuri ar fi fost mai utile pentru a reduce cheltuielile bugetare, cum ar un act normativ care să reducă la jumătate numărul secretarilor de stat, spre exemplu, în contextul în care există în prezent 200 de secretari de stat.

„Mă aşteptam de exemplu la o ordonanţă care să reducă la jumătate numărul secretarilor de stat. Sunt 200 de secretari de stat. În Guvernul pe care l-am condus aveam 80. Vă spun că se poate cu 80 de secretari de stat. La rotativă, dacă situaţia este gravă şi ştim acum, vedem că au venit cu această Ordonanţă, puteam să reducem numărul de ministere, de exemplu”, a completat Cîţu.

Chestionat dacă acel proiect de ordonanţă pregăti de Ministerul de Finanţe chiar introduce măsuri de austeritate, în contextul în care austeritatea presupune reduceri de salarii şi pensii, ceea ce nu e cazul acum, Florin Cîţu a răspuns: „Reduceri de cheltuieli înseamnă austeritate, dacă vă uitaţi şi ele toate sunt cheltuieli şi salarii şi pensii, depinde ce decide Guvernul”.

„Problema este cum au ajuns aici, de aici de fapt trebuia să înceapă toată analiza. În primul rând, Ministerul Finanţelor, acolo este problema şi eu zic că trebuia demis ministrul Finanţelor în momentul în care vedeam că avem această execuţie dezastruoasă după trei luni de zile şi am ajuns în situaţia să dăm această Ordonanţă. În al doilea rând, este foarte important un audit la Ministerul Finanţelor, independent, poate şi Comisia Europeană, poate şi alte instituţii ale statului, care să arate clar ce s-a întâmplat acolo, cum a fost posibil să ajungem de la o situaţie în care mergeam cu deficitul în scădere, să ajungem la o situaţie în care deficitul pe anul trecut a fost cosmetizat, s-au transferat facturi pentru 2023, dar şi bugetul pentru 2023 a fost construit prost. Eu cred că PNL nu trebuie să preia acest minister fără un audit serios şi să vedem exact cum s-a ajuns aici”, a mai precizat fostul premier.

El nu a exclus un acord al României cu o instituţie financiară internaţională, dacă Executivul nu face reformele la care s-a angajat:

„Lucrurile sunt serioase, dovadă că vin cu această ordonanţă, dar ea nu merge exact până unde trebuie, pentru a corecta aceste probleme şi vă spun că dacă nu le corectează Guvernul, le va corecta piaţa, ceea ce înseamnă explozia dobânzilor, ne vom împrumuta din ce în ce mai scump şi vom merge uşor-uşor împinşi către un acord cu cineva, pentru a ne finanţa. Este important ca PNL înainte de rotativă, să facă o analiză şi să vedem dacă mai mergem mai departe cu această guvernare”, a concluzionat Cîţu.

Ordonanţa privind măsurile de reducere a cheltuielilor ar putea să intre în transparenţă decizională, marţi, au precizat surse politice. Prin măsurile care vor fi incluse în Ordonanţă, se va ajunge la o reducere între 5 şi 7 miliarde de lei la buget. Ordonanţa ar prevede o reducere de 10% la cheltuielile la bunuri şi servicii dar şi îngheşţarea angajărilor la stat pe o perioadă de un an de zile.

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri