Mii de sindicalişti din învăţământ protestează la Guvern. Liderii au cerut o întâlnire și cu Klaus Iohannis

Sindicatele din Educaţie au ieșit din nou în stradă, în Bucureşti, pentru a picheta sediul Guvernului, iar apoi Președinția. Pentru că mii de manifestanți vor mărşălui pe străzile Capitalei, Brigada Rutieră a Capitalei a anunțat restricții de trafic. Sindicatele i-au cerut șefului statului să aibă o întâlnire cu o delegație a acestora, la ora 15:30. 

Profesorii fac, astăzi, cel mai mare miting din istorie. Mii de dascăli s-au strâns la mitingulul din Piața Victoriei, care va continua cu un marș până la Palatul Cotroceni. Profesorii au cerut și o întâlnire cu președintele Klaus Iohannis, iar delegația sindicatelor a intrat, la ora 12:00, la noi discuții cu premierul Nicolae Ciucă.

Care este ultima ofertă a Guvernului

PRIME PENTRU PERSONALUL DIDACTIC

– prime pentru susținerea carierei didactice
– 2.000 de lei net (5 iunie)
– 2.000 lei net (anual, pe 5 octombrie până în anul 2027)
– 70% (1400 lei) din 2.000 de lei pentru achiziție de laptopuri, tablete, cărți, materiale didactice

sursa: sindicat

PRIME ȘI MAJORĂRI PENTRU PERSONALUL NEDIDACTIC

– majorare 8-9% pentru personalul nedidactic
– prime de câte 500 de lei net (5 Iunie)
– 1.000 lei net (pe 5 Octombrie până în 2027)
– 70% din suma de 1.000 de lei pentru cursuri de igienă și altele

sursa: sindicat 

Programul protestului profesorilor – circulația în Capitală, dată peste cap

Protestul va dura până la orele 16.00, după următorul program:

– între orele 11.00 – 12.00, adunarea participanţilor în Piaţa Victoriei, respectiv Şos. Kiseleff, segmentul cuprins între Str. Arh. Ion Mincu şi Piaţa Victoriei;

– între orele 12.00 – 13.00, adunare publică în Piaţa Victoriei, perimetrul cuprins între prelungirea Bd. Aviatorilor, Parcul Kiseleff, Calea Victoriei, prelungirea Bd. Iancu de Hunedoara;

– între orele 13.00 – 15.00, deplasarea participanţilor pe traseul Piaţa Victoriei – Str. Buzeşti – Str. Berzei – Str. Ştirbei Vodă – Spl. Independenţei – Pod Grozăveşti – stânga Şos. Grozăveşti – Bd. Geniului sensul de mers dinspre Bd. Iuliu Maniu către Piaţa Răzoare – punct final Statuia Leu;

– între orele 15.00 – 15.30, adunare publică pe Bd. Geniului în proximitatea Statuii Leu.

– între orele 15.30 – 16.00, defluirea totală a participanţilor.

TRAFIC RESTRICȚIONAT ÎN ZONELE CENTRALE ALE CAPITALEI

”Pentru buna desfăşurare a evenimentului, începând cu ora 10.00, se va resistematiza traficul rutier în Piaţa Victoriei, asigurându-se 2 benzi pe sens în faţa Guvernului României, pe Bd. Aviatorilor circulându-se doar către Bd. Lascăr Catargiu şi se va restricţiona traficul gradual pentru staţionarea autocarelor pe Şos. Kiseleff, benzile I, III şi IV, pe segmentul cuprins între Str. Arh. Ion Mincu şi Piaţa Victoriei, fără afectarea intersecţiilor. Banda II de circulaţie pe tronsonul de mai sus va fi destinată autovehiculelor de intervenţie”, a transmis Brigada Rutieră a Capitalei.

De asemenea, instituţia precizează că, după debarcarea participanţilor, sub îndrumarea poliţiştilor rutieri, autocarele vor fi direcţionate pentru a fi parcate pe Splaiul Independenţei, segmentul cuprins între Pod Grozăveşti şi Pod Cotroceni, sensul către Pod. Cotroceni, benzile I şi II de circulaţie.

”În funcţie de numărul participanţilor, Brigada Rutieră va adopta măsuri de restricţionare a traficul rutier în dinamică astfel încât fluenţa şi siguranţa participanţilor la traficul rutier să nu fie afectată”, a mai transmis Brigada Rutieră.

PROTEST LA POARTA LUI KLAUS IOHANNIS

Liderul federației sindicale din învățământ Spiru Haret a anunțat la finalul discuțiilor cu ministrul Muncii că „în momentul de față nu există niciun motiv pentru anularea protestului de la porţile lui Klaus Iohannis. Este obligația preşedintelui să intervină într-un moment critic”. 

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri