Majestatea Sa Regele Charles al III-lea a ajuns în România şi a fost primit de preşedintele Klaus Iohannis la Palatul Cotroceni

Majestatea Sa Regele Charles al III-lea a ajuns vineri în România. Aeronava cu care a venit monarhul a aterizat pe Aeroportul Băneasa. Regele a fost primit de preşedintele Klaus Iohannis la Palatul Cotroceni. Primirea oficială a avut loc pe Platoul Marinescu. Regele a salutat garda în limba română.

Preşedintele Klaus Iohannis l-a primit pe Majestatea sa Regele Charles al III-lea la Palatul Cotroceni, unde Majestatea sa a semnat în cartea de onoare. Preşedintele i-a urat Regelui o domnie cât mai lungă. 

”Bine aţi revenit în România şi  în numele românilor vă dorim o domnie prosperă şi lungă”, a transmis preşedintele Klaus Iohannis. 

Cei doi au convorbiri tête-à-tête, urmate de o întâlnire cu autorităţile statului, reprezentanţii societăţii civile şi Corpul Diplomatic. 

În cadrul ceremoniei au fost intonate cele două imnuri, al României şi al Regatului Marii Britanii. Regele Charles a primit salutul Gărzii de onoare şi a salutat în română: ”Bună ziua!”. 

Potrivit programului transmis de Administraţia Prezidenţială, cei doi vor avea convorbiri tête-à-tête şi o întâlnire cu autorităţile statului, reprezentanţii societăţii civile şi Corpul Diplomatic

Regele Charles al III-lea nu este însoţit de Regina Camilla, soţia sa. Regele se va deplasa în timpul vizitei şi la reşedinţa sa de la Viscri. Ultima vizită în România a Alteţei Sale Regale Charles, pe atunci Prinţ de Wales, a avut loc în luna mai 2022.

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri