Până la sfârşitul săptămânii trebuie să avem un Guvern în deplinătatea responsabilităţilor, spune preşedintele PNL, Nicolae Ciucă. Liderii liberali au mers de la sediul partidului la Palatul Victoria pe jos pentru consultări cu reprezentanţii PSD.
„Acum, mergem să discutăm în Coaliţie pentru că avem nevoie, în continuare, de ceea ce înseamnă angajamentul politic pentru stabilitatea, echilibrul ţării şi îndeplinirea obiectivelor guvernamentale. Este clar că până la sfârşitul săptămânii trebuie să avem un Guvern în deplinătatea responsabilităţilor şi partea aceasta, prin care noi ne-am asumat să continuăm dialogul, negocierile, sperăm să se termine foarte repede, astfel încât să avem consultările politice, să avem votul în Parlament şi să avem un Guvern”, spune Nicolae Ciucă, înaintea consultărilor cu liderii PSD.
Întrebat dacă UDMR ar putea păstra Ministerul Dezvoltării, Ciucă a spus: „există opţiunile pe masă şi ele trebuie discutate şi analizate”.
Liderul liberal, secretarul general al partidului, precum şi prim-vicepreşedinţii au mers pe jos de la sediul PNL la Palatul Victoria, unde au loc consultările cu echipa PSD.