Vremea 15 iunie. Cod galben de ploi abundente și temperaturi de 30 de grade Celsius

Vremea în data de 15 iunie este la extreme: vom avea parte atât de temperaturi ridicate dar și de ploi.

Este cod galben de instabilitate atmosferică și ploi moderate cantitativ până astăzi la ora 12:00 pentru sudul Banatului, vestul și nordul Olteniei, dar și pentru vestul Carpaților Meridionali. Așadar, în aceste zone se vor manifesta averse cu descărcări electrice, iar cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp și izolat de peste 30…40 l/mp.

Ziua se vor aduna norii de ploaie, în sud-vest și centru, unde vor fi averse și descărcări electrice. Noaptea, ploile se vor muta în zona de vest a țării, unde temporar va ploua, iar în rest cerul va deveni variabil și aria ploilor se va restrânge. În cursul zilei va ploua mai mult în sud-vest, unde cu totul izolat va cădea grindină și vor fi posibile vijelii. Temperaturile maxime se vor încadra între 20 de grade în sudul Banatului și în jur de 31 de grade izolat în Muntenia.

În Capitală, astăzi va fi mai cald față de ieri, cerul va fi variabil, dar după-amiaza și seara va crește probabilitatea pentru înnorări, averse și descărcări electrice. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 29 de grade.

La munte vremea rămâne instabilă. Din a doua parte a zilei vor predomina aversele și fenomenele electrice, iar cu totul izolat va cădea grindină. Prin Munții Banatului și în vestul Carpaților Meridionali cantitățile de apă vor depăși 40 l/mp.

Și la mare cerul va fi temporar noros ziua, când, vor fi condiții de averse și descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări asociate averselor. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 24 și 26 de grade, iar temperatura apei mării va avea valori cuprinse între 20 și 22 de grade. 

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri