Explozie violentă de gaze naturale şi incendiu la Paris, în apropierea Pantheonului


O explozie a avut loc miercuri la Paris, pe rue Saint-Jacques, în arondismentul al V-lea, anunţă Prefectura de Poliţie a Parisului, iar faţada unui imobil s-a surpat în înregime în urma exploziei, relatează Le Figaro.

Prefectura îndeamnă la ”evitarea sectorului”.

Prim-viceprimarul arondismentului al V-lea, Édouard Civel, anunţă că ”imobile au luat foc” în urma unei ”explozii de gaze naturale”.

Pompieri din Paris interveneau la faţa locului, deasupra căruia se ridica o coloană de fum.

O înregistrare video postată pe Twitter surprinde mult moloz pe drum.

Zeci de poliţişti şi pompieri interveneau la faţa locului.

Persoane erau transportate – pe tărgi – afară din imobil de către salvatori.

”Rămâneţi la distanţă, pentru a permite pompierilor să intervină”, cerea într-un mesaj postat pe Twitter Edouard Civel.

Numeroase imagini şi înregistrări video postate pe reţele de socializare surprind o coloană de fum care se ridica de la locul sinistrului, iar mai mulţi navigatori pe Internet spun că au auzit explozia.

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri