Război în Ucraina – Ziua 484 – Armata ucraineană avansează în Zaporojie și Herson. Lupte intense în Donețk

Armata ucraineană avansează în regiunile Zaporojie şi Herson, în timp ce lupte grele continuă în estul regiunii Doneţk. Germania livrează Ucrainei rachete pentru sistemele Patriot. Statele Unite vor trimite Ucrainei un pachet de asistenţă în valoare de 1,3 miliarde de dolari, a anunţat secretarul de stat american Antony Blinken.

Ucrainenii avansează în sud, lupte grele în est
Luptele grele continuă în estul regiunii Doneţk, în timp ce forţele ruse continuă să se concentreze în zonele Liman, Bahmut, Avdiivka şi Mariinka, potrivit ultimei actualizări a Statului Major General al Forţelor Armate Ucrainene, potrivit CNN.

Statul Major General a menţionat că Rusia a desfăşurat mai multe „ofensive nereuşite” în aceste direcţii.

Atât Statul Major General al Ucrainei, cât şi Oleksandr Tarnavskyi, un comandant din sudul ţării, au declarat că trupele ruse se află în defensivă în direcţiile Zaporojie şi Herson, în timp ce Forţele Armate ale Ucrainei avansează.

„În sectorul Tavria, armata noastră alungă sistematic inamicul de pe poziţiile sale şi continuă să avanseze. Succesele Forţelor de Apărare sunt deja notabile”, a declarat Tarnavskyi într-o postare pe Telegram.

La Bahmut, comandantul interimar al Brigăzii a 3-a de asalt din Ucraina, Maksym Zhorin, a afirmat că trupele ruse au încercat fără succes să recupereze unele dintre poziţiile pierdute pe câmpul de luptă. „Rezultatul – ruşi morţi şi răniţi”, a declarat el.

Germania livrează Ucrainei rachete pentru sistemele Patriot
Guvernul german a declarat  că a livrat Ucrainei un sistem de apărare aeriană Patriot cu rachete.

Deşi numărul de rachete nu este specificat, ministrul german al apărării, Boris Pistorius, a declarat la începutul lunii iunie că ţara sa va furniza „imediat” Ucrainei 64 de rachete ghidate pentru sistemele Patriot.

În afară de aceasta, Germania a furnizat Ucrainei 24.500 de proiectile de artilerie, muniţie ghidată cu precizie de 155 mm, 152 de vehicule de protecţie a frontierei, precum şi 25 de autotrenuri şi 20 de semiremorci, potrivit actualizării.

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri