Poliţiştii au protestat pentru păstrarea pensiilor speciale. Mesaj pentru Guvernul României

Polițiștii, angajații din penitenciare și justiție au protestat astăzi în fața Parlamentului. Vor să își păstreze privilegiile și pensiile speciale. Ce mesaj au transmis pentru guvernanţi.

Camera Deputaților a adoptat, luni, proiectul de lege privind pensiile speciale. Decizia i-a nemulțumit pe polițiștii, angajații din penitenciare și justiție care au protestat, astăzi, în fața Parlamentului.

„Principala revendicare pe care o avem astăzi în fața Camerei Deputaților este să scoată pensiile militare din PNRR și toate pensiile militare de la acel proiect de act normativ prin care am fost incluși la grămadă cu alte categorii de pensii, care poate alea sunt speciale. Nu suntem de acord cu acea creștere a lunilor de calcul 300, de luni. Practic este o trecere mascată pe contributivitate pentru noi”, spune un lider de sindicat. 

„Nu suntem de acord, nu avem cum să fim mulțumiți de modificări, care încă nu știm cum vor fi. Știm că suntem în PNRR, acest PNRR pervers.

N-am fost primiți nici la Palatul Victoria de către primul-ministru, dl. general Ciucă în 24 februarie. Trebuia să fim primiți când a fost invazia în Ucraina și de atunci nu ne-a mai primit. Nici mesaje, nu ne-a transmis, nici nu ne-a spus ce se întâmplă cu noi”, mai spune cineva. 

Domnilor Parlamentari şi Deputați veți vota acum dar țineți cont că toată Armata Română vă va apăra, nu vă va apăra NATO. Dacă se întâmplă doamne ferește ceva Armata Română și rezerviștii și activii „, spune un bărbat. 

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri