Cîțu: PNL trebuie să plece de la guvernare dacă PSD crește taxele

Senatorul liberal Florin Cîțu a declarat luni că PNL ar trebui să se retragă de la guvernare dacă PSD va crește taxele. Cîțu a mai spus că am ajuns „în gard” și „în faliment” din cauza „socialiștilor”. Soluția e să facem reformele din PNRR ca să primim banii, numai că „PSD nu vrea să facă reformele și atunci a venit cu alte taxe”, a mai afirmat fostul premier.

„Suntem azi aici, unde am spus c-o să fim acum un an jumate, când guvernarea a fost preluată de socialiști. Ei asta știu să facă: au luat o economie sănătoasă, care creștea cu 6%, cu o inflație de 3% și dobânzi de 1% și au distrus-o în doar un an și jumătate.

Avertizam la începutul anului că bugetul e construit pe venituri supraestimate, și toată lumea e de acord acum, și pe cheltuieli subestimate. Azi, colegii mei din PNL mi-au dat dreptate și au spus că acest buget a fost construit pe un fals. Merg mai departe: cei care au construit acest buget ar trebui să răspundă. Uitați ce facem acum: ei sunt bine mersi, încă sunt în Guvern, dar românii, ca de fiecare dată, vor suferi.

Ori cresc taxe, vor suferi românii, ori nu fac nimic, crește deficitul și atunci bineînțeles că nu luăm bani de la UE și iar suferă românii. Cei care sunt responsabili sunt bine mersi, au funcțiile lor. Și cei care au susținut această coaliție cu PSD la fel ne spun că ”stabilitate”. Uitați unde am ajuns în spatele acestei stabilități: cu România în faliment, suntem în gard”, a declarat fostul premier, la o emisiune TV.

Acesta a susținut apoi că PNL ar trebui să plece de la guvernare dacă PSD va forța creșterea taxelor: „Azi, că discutăm de facilități, de alte taxe, de TVA… arată disperarea să facă rost de bani, dar nu vor aduce bani de acasă, tot românii vor suferi. Eu zic că așa nu se poate merge mai departe și dacă cumva PSD vine cu propunerea de a acoperi acest dezastru cu creșteri de taxe, PNL trebuie să plece de la guvernare. Trebuia să plece anul trecut când au pus taxe. (…) PNL nu are altă variantă, din punctul meu de vedere. Nu putem să stăm lângă PSD când îi omoară pe români”.

Senatorul PNL a mai susținut, referindu-se la Marcel Boloș, ministrul liberal al Finanțelor, că un ministru va pierde sprijinul PNL dacă va veni cu măsuri fără să le fi discutat înainte în partid. Precizarea vine în contextul în care Boloș a dat semnale publice că se impun schimbări fiscale, deși colegii săi de partid nu sunt de acord.

„Singurele măsuri care pot salva România azi sunt cele din PNRR, deci trebuie respectat PNRR, nu altceva, să nu venim cu prostii, ci să facem reformele. (…) Nu trebuie să facem nimic altceva, doar reformele din PNRR și vom avea bani și vom putea să mergem mai departe, dar e clar că PSD nu vrea să facă reformele și atunci a venit cu alte taxe”, a continuat Florin Cîțu.

Senatorul liberal a mai spus că până la finalul anului ar trebui recalculate toate pensiile în baza noii legi, care ar fi trebuit să fie gata la 1 aprilie. Nu e.

„Nu putem să aruncăm pe spatele românilor, cu taxe mai mari, incompetența celor ne-au condus și au lăsat țara să fie distrusă!”, a insistat fostul premier Florin Cîțu.

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri