Cod roșu de caniculă în opt orașe din Italia

Opt oraşe mari s-au aflat miercuri sub cod roşu de caniculă în Italia, ţară care se confruntă cu al doilea val de căldură din această vară, transmite ANSA.

Plasarea unui oraş sub cod roşu de caniculă de către Ministerul Sănătăţii presupune o căldură atât de intensă încât reprezintă o ameninţare pentru întreaga populaţie, nu doar pentru vârstnici, persoane vulnerabile şi copii mici, potrivit Agerpres.

Opt oraşe din Italia s-au aflat sub cod roşu de caniculă şi marţi, însă dintre acestea Bolzano şi Torino au fost înlocuite miercuri de Bologna şi Viterbo. Celelalte şase sunt Florenţa, Frosinone, Latina, Perugia, Rieti şi Roma.

Numărul oraşelor vizate de codul roşu de caniculă va urca joi la zece, celor şase de miercuri alăturându-li-se Campobasso şi Pescara.

Valul actual de căldură este prognozat să dureze toată săptămâna, fiind aşteptate temperaturi de peste 40 de grade Celsius.

Peste 18.000 de persoane au murit în Italia din cauza căldurii intense care a afectat ţara vara trecută, conform unui studiu realizat de oameni de ştiinţă de la Institutul francez de sănătate şi cercetare medicală (Inserm) şi de la Institutul pentru sănătate globală din Barcelona (ISGlobal) şi publicat luni în jurnalul ştiinţific Nature Medicine. Potrivit studiului, Italia a înregistrat cel mai mare număr de decese provocate de căldură cu care s-a confruntat Europa în vara lui 2022, cu 18.100 de morţi dintr-un total de 61.672 pentru întregul continent.

Conform oamenilor de ştiinţă, criza climatică cauzată de emisiile umane de gaze cu efect de seră face ca evenimentele meteorologice extreme, cum ar fi valuri de caniculă, secetă, furtuni supraîncărcate şi inundaţii, să fie mai frecvente şi mai intense. 

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri