Comisia de control a hotărât închiderea unui centru de bătrâni din Brăila

Noi informații despre controalele autorităților în azilele de bătrâni ne sunt aduse de Realitatea de Brăila. La nivelul județului, au fost controlate, în cursul zilei de marți, 11.07.2023, un număr de 14 centre rezidențiale publice și private conform unei planificări pe zone realizată împreună cu Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială.  

Scandalul referitor la azilele groazei a pus pe jar autoritățile din întreaga țară, care au sporit activitățile de control în astfel de centre. 

În județul Brăila, comisia de control, constituită prin ordin de prefect a hotărât, în cursul serii de ieri, închiderea unui centru în care erau cazate 41 de persoane. Neregulile constatate, pentru care s-a luat această decizie sunt lipsa licenței și a autorizației de funcționare.

Din 41 de persoane care erau cazate în acest centru, 23 au fost mutate în altă locație care își desfășoară activitatea cu autorizație de funcționare și care dispune de capacitatea necesară, iar restul de 18 au fost relocate în unități spitalicești din municipiu pentru a fi evaluate din punct de vedere medical, precum și pentru a beneficia de îngrijire specifică în perioada imediat următoare.

Inspectoratul de Poliție Județean Brăila a deschis dosar penal pentru exercitarea fără drept a unei activități (art. 348 din Codul Penal).

Citește și: Încă un azil de bătrâni va avea activitatea suspendată. Centru social al Crucii Roşii Vrancea de la Vârteşcoiu, găsit cu nereguli

În a doua zi de control au fost constatate o serie de nereguli pentru care au fost aplicate un număr de 23 de contraventii  din care  amenzi  în cuantum total  de 108.6 mii lei  

”Așa cum am menționat, încă de la începutul acestei perioade de verificări, nu voi tolera nicio abatere de la legislația în vigoare în ce privește desfășurarea activității acestor centre. În continuare solicit șefilor de instituții și inspectorilor care fac parte din echipele de control vigilență și corectitudine pentru depistarea oricăror nereguli. Viața și sănătatea cetățenilor este mai presus de orice! ”, a declarat prefectul județului Brăila, Iulian Timofei.

Controalele se vor desfășura pe tot parcursul săptămânii până când toate centrele care funcționează pe raza județului Brăila vor fi verificate de către inspectorii din cadrul Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială, Direcției de Sănătate Publică, Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Brăila, Inspectoratului Teritorial de Muncă Brăila, Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Dunărea” al județului Brăila, Inspectoratului de Poliție Județean Brăila, precum și din cadrul Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Brăila.

Citește și: Căminele groazei. Încă trei azile au fost închise în Constanța

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri