Acești români vor primi 800 de lei de la stat. Care sunt condițiile pentru a primi banii

Ministrul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, Natalia Intotero, a spus vineri că mamele minore vor beneficia de o bursă de 800 de lei pentru a merge la școală, a-și continua studiile și a-și ține copiii lângă ele.

„Încercăm prin toate programele Guvernului României să îi încurajăm să meargă la școală inclusiv pe mamele minore. Există o prevedere în legile educației alături de toți colegii, toate partidele politice, am pus această prevedere, astfel încât aceste mame să nu fie tentate să își lase copiii în centrele familiale, să și-i crească, să beneficieze de susținere din partea statului, inclusiv susținere pentru a-și continua studiile.

Aceste mame vor beneficia de o bursă de 800 de lei pentru a merge la școală, a-și continua studiile și a-și ține copilașii lângă ele.

Unul dintre proiectele pe care noi îl vom finanța este cel prin care finanțăm cele mai reușite 60 de proiecte în valoare de 50.000 de lei fiecare proiect, idei venite din partea aplicanților, a societății civile cu privire la programe care să vină în sprijinul familiilor și a creșterii natalității. Acele idei reușite vor fi programe cu finanțare din partea acestui Minister”, a spus ministrul într-o emisiune de la B1.

Natalia Intotero a mai spus, în legătură cu românii plecați și stabiliți în afara granițelor că există un flux continuu al celor car epleacă și al celor care se reîntorc în țară:

„Este alegerea fiecăruia unde dorește pentru o perioadă îndelungată sau mai scurtă să locuiască, dar pentru mine o bucurie este întoarcerea acestora acasă.

Din acest punct de vedere, anul trecut în județul Timiș la o emisiune televizată discutam cu domnul inspector general adjunct de la Inspectoratul Școlar General. Au fost 700 de copii întorși în Timiș, anul trecut școlar. Ceea ce înseamnă că există acest flux, al celor care merg al celor care vin. Am pus prevederi foarte clare ca acești copii să beneficieze de ore remediale pentru a se integra în sistemul de învățământ românesc”.

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri