Prețurile medii ale alimentelor de bază au scăzut. Cum a făcut calculele Consiliul Concurenței?

Prețurile medii ale alimentelor de bază din marile lanțuri comerciale au scăzut chiar și cu peste 30%, ca urmare a aplicării prevederilor ordonanței privind plafonarea adaosurilor comerciale, arată analiza datelor colectate de către Consiliul Concurenței. Comparația este însă făcută cu valorile din iunie, astfel încât ieftinirea fructelor din luna august poate fi un fenomen sezonier, care nu are legătură că deciziile Guvernului.

Comparativ cu prețurile medii din luna iunie, la 1 august, cele mai mari reduceri aplicate de marile lanțuri de retail s-au înregistrat la fructe și legume.

Liber la struguri și prune 

Prețul strugurilor a înregistrat o scădere medie de aproape 34%, fiind urmat de prune, al căror preț a scăzut cu circa 30%, cartofi (28,4%), ardei gras (27,5%), ardei Kapia (25,6%), morcovi (24,2%) și pepene (22,2%).

Carnea și lactatele s-au ieftinit, în medie, cu circa 12%, după 1 august, față de valorile din iunie. Laptele, vizat în continuare de acordul voluntar privind reducerea prețului, a raportat o scădere de 5,3%, ajungând sa coste, în medie, 5,05 lei.

Celelalte produse care se regăsesc în coșul de bază, precum pâinea, uleiul, ouăle, zahărul și mălaiul au înregistrat și ele reduceri de preț.

Dintre produsele vizate de reducerea adaosului comercial, doar la mere roșii s-a constatat o creștere de 3,6%, până la prețul de 3,9 lei, cauza fiind sezonalitatea, recolta merelor fiind realizată toamna.

„În urma analizei, am remarcat scăderi ale prețurilor, ce depășesc 40% în cazul unor produse disponibile în anumite magazine, cum ar fi pepenele, aripile de pui, ceapa și ardeii Kapia, și chiar 50%, dacă vorbim de morcovii, prunele, strugurii și cartofii din anumite lanțuri de retail”, a declarat Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței.

La 1 august a intrat în vigoare Ordonanța de Urgență a Guvernului care stabilește măsuri temporare de combatere a creșterii excesive a prețurilor la 14 grupe de alimente de bază: pâine, lapte, brânză, iaurt, făină, mălai, ouă, ulei de floarea-soarelui, carne proaspătă de pui, carne proaspătă de porc, legume proaspete vrac, fructe proaspete vrac, cartofi proaspeți vrac și zahăr.

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri