Femeie rănită grav, după ce o mașină a intrat pe contrasens și a lovit-o

O maşină care circula, joi, pe DN 14, în localitatea Ruşi, judeţul Sibiu, a pătruns pe contrasens şi a ajuns în afara şoselei, unde a lovit o femeie. Aceasta a fost grav rănită şi a intrat în stop cardio-respirator, fiind resuscitată.

Poliţiştii şi echipaje medicale şi de pompieri au intervenit, joi, la un accident rutier produs pe DN 14, în localitatea Ruşi, judeţul Sibiu.

”Din primele cercetări efectuate, poliţiştii rutierii au stabilit faptul că şoferul unui autoturism, un bărbat în vârsta de 68 de ani, din Cisnădie, în timp ce se deplasa spre Sibiu, în localitatea Ruşi,  din motive care urmează a fi stabilite, a pătruns pe contrasens şi a ieşit in afara părţii carosabile unde a accidentat grav o localnică în vârstă de 59 de ani”, anunţă IPJ Sibiu.

Sursa citată a precizat că, în urma accidentului, femeia a fost grav rănită.

La faţa locului a intervenit imediat o ambulanţă, care circula de la Sibiu la Mediaş.

”Femeia a rămas încarcerată, astfel echipajul de descarcerare a descarcerat-o”, au transmis reprezentanţii ISU Sibiu.

Ehipajul de la Ambulanţă a reuşit să resusciteze pacienta.

”După multe minute de resuscitare, echipajele SAJ au reuşit sa pornească inima femeii de 59 de ani, ea fiind transportată la UPU Sibiu, în stare critică, cu leziuni la bazin, torace, traumatism cranian şi multiple fracturi”, au transmis oficialii SAJ Sibiu.

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri