Doliu uriaș într-o localitate din Buzău. Un tânăr de doar 29 de ani a murit într-un accident teribil pe șoseaua E85. Bărbatul era expert în aeronautică și era îndrăgit de toată comunitatea locală care se mândrea cu reușitele sale.
„Drumul morții„ a mai făcut o victimă. Un expert în industria aerospațială a pierit pe șoseaua E85. Tânărul de 29 de ani voia să treacă pe la casa părintească, aflată într-un sat de lângă municipiul Buzău, când a sfârșit într-un accident produs în timpul unei furtuni. Tragedia i-a marcat pe sătenii care spun despre el că devenise mândria comunității.
Alexandru se întorcea din București, unde își petrecuse concediul alături de câțiva prieteni. Era așteptat acasă de părinți, care au așteptat o veste de la el până în ultimul moment.
Pe drumul european E85, tânărul a derapat și a intrat pe contrasens, unde s-a izbit frontal de o altă mașină. Tocmai începuse o furtună, iar vizibilitatea era redusă. Impactul a fost devastator, iar autoturismul s-a transformat într-un morman de fiare.
Vestea morții lui Alex i-a marcat profund pe toți vecinii tânărului care ajunsese în ultimii ani mândria comunității.
A fost un student conștiincios, iar de curând obținuse o funcție importantă în cadrul unei firme renumite din industria aeronautică.