Mobilizare pe litoral: Doi bărbați au dispărut în larg; salvatorii îi caută inclusiv cu scafandri

Autoritățile caută doi bărbați care au dispărut în mare, unul la Vama Veche și celălalt la Eforie Nord. Căutările au lc cu desfășurări largi de forțe, inclusiv scafandri. 

Vineri seară, reprezentanții ISU Constanța au fost solicitați să intervină pentru salvarea unei persoane în pericol de înec pe plaja Golful Pescarilor din Vama Veche. În zonă au fost trimise echipele SMURD Vama Veche și TARGA Mangalia.

”Colegii ajunşi la caz au constatat faptul că bărbatul nu se mai vede în mare, iar îndată din cadrul Inspectoratului au plecat la faţa locului pentru căutări trei scafandri cu o autospecială de scafandri”, a transmis purtătorul de cuvânt al ISU Constanţa.

O altă solicitare a venit de la Eforie Nord, unde în zona Steaua de Mare, un bărbat a dispărut în valurile mării. Acolo s-au deplasat ambarcaţiunea CBRN şi un echipaj de prim-ajutor, precum şi şapte scafandri cu o autospecială.

La căutări a fost solicitată să intervină şi o ambarcaţiune a Agenţiei Române pentru Salvarea Vieţii Omeneşti pe Mare (ARSVOM).

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri