Ciucă, despre comasarea alegerilor: Subiectul este deschis, atât timp cât și tema unei construcții politice PSD-PNL este deschisă

Nicolae Ciucă, preşedintele liberalilor, consideră că subiectul comasării alegerilor nu este unul închis, atât timp cât şi tema unei construcţii politice PSD-PNL este deschisă.

„Dacă există deschis subiectul unor construcţii politice, atunci fiecare dintre aceste variante de lucru rămâne deschisă”, a afirmat Nicolae Ciucă, întrebat marţi la Parlament dacă este închis în Coaliţie subiectul comasării alegerilor.

Întrebat dacă, în opinia sa, liderii de la nivel local ar putea trece peste tensiunile existente pentru a putea face acest compromis, liderul PNL a răspuns: „Am discutat acest aspect şi am ţinut cont de fiecare dată de ce se întâmplă la nivel local, iar atunci cand vine vorba de interesul unei filiale sau a alteia trebuie să avem în vedere care este interesul partidului şi care este interesul electoratului.”

„Ca atare, fiecare dintre cei care au astfel de probleme la nivel local, pot să facă un sacrificiu personal, astfel încât să urmeze calea care o să fie acceptată majoritar la nivelul partidului”, a completat Ciucă.

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat, marţi, referitor la posibile liste comune cu PSD la alegerile din 2024, că există discuţii cu social-democraţii în acest sens şi „orice opţiune politică rămâne deschisă”, conform News.ro.

„Discutăm de un proiect care trebuie să se concretizeze în ceea ce aşteaptă electoratul de la noi. Nu de fiecare dată poate să funcţioneze un construct politic, după cum îşi doresc liderii sau partidele. Este vorba de modul în care ne raportăm la ceea ce aşteaptă electoratul şi la modul în care putem să realizăm un proiect politic care, într-adevăr, să ofere o perspectivă”, a completat fostul premier.

Sursa: Newsinn

ARTICOLE RECOMANDATE

Ultimele știri