Boenică, celebrul interlop care-i ironiza pe polițiști cu filmări din destinații de lux, prins după aproape 15 ani

Celebrul interlop Romeo Ursu, cunoscut drept Boenică, a fost reținut după aproape 15 ani de când se sustrăgea executării unei pedepse și urmează să fie dus într-un penitenciar. Ursu era unul dintre cei mai căutați români și a atras atenția prin postări pe rețelele de socializare în care îi ironiza pe oamenii legii.

La data de 18 septembrie, polițiștii Direcției Investigații Criminale – I.G.P.R., cu sprijinul Serviciului pentru Intervenții și Acțiuni Speciale, au pus în executare 2 mandate de executare a pedepsei cu închisoarea, emise pe numele unui bărbat, în vârstă de 55 de ani, din Municipiul București. 

Acesta a fost condamnat de Tribunalul București la o pedeapsă de 2 ani și 10 luni de închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la tentativă de înșelăciune și instigare la folosirea de informații ce nu sunt destinate publicității.

De asemenea, cel în cauză se sustragea de la punerea în aplicare a unui mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, emis de Tribunalul Constanța, fiind condamnat la o pedeapsă de 8 ani de închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor de consituirea unui grup infracțional organizat, falsificarea instrumentelor de plată electronică și efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos.

Bărbatul urmează să fie încarcerat într-un penintenciar, a transmis Poliția Română.

Sursa: Newsinn

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri