USR atacă la CCR pachetul de măsuri fiscale propus de guvern: „Legea este anticonstituțională”

Cei de la USR susțin că au intrat în posesia avizului experților Ministerul Justiției pentru pachetul de măsuri fiscale, iar acesta cuprinde zeci de pagini de argumente privind neconstituționalitatea și nelegalitatea prevederilor. 

„Că Marcel Ciolacu calcă în picioare Constituția, Codul Fiscal, Legea responsabilității fiscal-bugetare știam deja cu toții. Dar cum a putut Alina Gorghiu, ministru PNL, să dea un aviz favorabil având aceste argumente solide de neconstituționalitate pregătite de experții ministerului?”, spune președintele USR, Cătălin Drulă, citat într-un comunicat de presă transmis marți.

Drulă spune că această încălcare flagrantă a legii și Constituției nu poate rămâne fără urmări și că, alături de Forța Dreptei, va ataca la Curtea Constituțională „această lege abuzivă, anti-economică și neconstituțională”: „Dacă Alina Gorghiu a ales să ignore argumentele experților din Ministerul Justiției, noi le vom aduce în fața judecătorilor Curții Constituționale, alături de alte motive temeinice”.

Parlamentul se reuneşte marţi, de la ora 18.00, în şedinţă comună pentru asumarea răspunderii Guvernului pe pachetul de măsuri fiscale, au stabilit Birourile permanente reunite. Amendamentele parlamentarilor la proiectul Executivului pot fi depuse până la ora 13.00.

 
 
 

Sursa: Realitatea Din USR

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri