Fiul lui Dumitru Buzatu susține că procurorii au ridicat din casa tatălui său plicuri cu bani „de pe porci și cireșe”

Tudor Buzatu, fiul fostului șef al Consiliului Județean Vaslui, Dumitru Buzatu, a precizat la Digi24 că procurorii au ridicat din casa tatălui său două laptop-uri și plicuri cu bani, sume foarte mici provenite din vânzarea porcilor și a cireșelor.

Dumitru Buzatu se află în arest preventiv în dosarul în care este acuzat de procurorii anticorupţie că a primit drept mită suma de 1,25 milioane de lei de la un om de afaceri a cărei societate efectua lucrări la drumul strategic Bârlad – Laza – Codăeşti.

„Au ridicat foarte puține lucruri – două laptop-uri și niște sume mici, foarte mici, care aveau și proveniența pe ele, erau din gestiunea firmei, câteva mii de lei, banii pe niște porci, pe niște cireșe”, a precizat fiul fostului șef al CJ Vaslui despre ce au ridicat anchetatorii din casa tatălui său.

În ceea ce privește starea de sănătate a lui Dumitru Buzatu, fiul său a spus că discută zilnic la telefon cu acesta, că are acces la medicație și, pentru situația în care se află, are o stare de spirit normală, scrie Digi24.

„Discutăm zilnic, la telefon, când are acces la telefonul public din arest. Se simte bine, are acces la tratement. Are o stare de spirit normală pentru situația dată și discutăm banalități. Pentru o persoană aflată în arest provizoriu pot să spun că este bine, pentru o persoană aflată în situația asta – psihic, mă refer, și fizic probabil”, a mai spus fiul lui Dumitru Buzatu.

 

Sursa: Newsinn

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri