Grecia a fost cea mai căutată destinație de vară de către turiștii români

Grecia, ca destinaţie turistică, fie că e vorba despre insule sau staţiunile de pe continent, s-a aflat în sezonul estival al acestui an în topul preferinţelor turiştilor români, agenţii având în multe cazuri toate locurile vândute înainte de începutul verii.

Vânzările pachetelor de vacanţă pentru Grecia au debutat încă de la începutul anului, ajungându-se ca în luna mai să nu mai existe oferte, a declarat Mădălina Balaiban, proprietarul Hello Holidays.

„Dacă este să vorbim despre destinaţia anului 2023, atunci putem spune că aceasta a fost Grecia. Aici discutăm nu doar despre Grecia insulară, ci şi despre cea continentală. De menţionat ar fi că vânzările pentru Grecia au debutat într-un volum extrem de mare, iar la început de lună mai deja aveam stop sales pe foarte multe dintre unităţile de cazare. Vânzări în volum mare s-au realizat cu foarte multe luni înainte de începerea efectivă a sezonului, lucru care ne-a demonstrat reîntoarcerea early booking-ului”, a afirmat Mădălina Balaiban, într-un info-trip organizat în Valencia (Spania).

La începutul verii, au fost cazuri în care agenţii de turism au început să caute pachetele de vacanţă pentru Grecia, având toate perioadele vândute până în septembrie.

„Grecia a mers foarte bine, dar Grecia e iubită de români. Şi au mers foarte bine toate destinaţiile pe Grecia, nu pot spune că a fost una care nu a mers. A fost un challenge vara aceasta să mai găseşti un loc undeva pe Grecia, oriunde, că a fost vorba de continent cu vacanţă mai ieftine, sau pe insule, unde sunt preţuri mai mari. Toată Grecia s-a vândut foarte bine. Eu în luna mai nu mai aveam niciun loc pentru luna septembrie, am vândut tot. Abia începuse sezonul şi aveam vândut 100%. Am suplimentat”, a declarat Claudia Simion director vânzări al agenţiei Mix Tour.

Şi în Sibiu Grecia a fost la mare căutare, turiştii fiind atraşi şi de ofertele de zboruri charter de pe aeroportul din localitate.

„La noi în Sibiu este clar că a crescut numărul de turişti anul acesta şi s-a mers foarte mult pe Creta, unde au fost două avioane pe săptămână, ceea ce nu credeam că va duce Sibiul vreodată. Dar au fost pline cap-coadă, din iunie până în septembrie. În plus s-a mai vândut Antalya, care e clasică”, a afirmat Alina Deaconu, manager al agenţiei Dream Travel.

Au existat şi turişti împătimiţi ai sejururilor all-inclusive din Turcia care au preferat în acest an Grecia, dar care şi-ar fi dorit să găsească acelaşi specific, cu toate serviciile incluse.

„Am mai avut turişti care au renunţat la Turcia şi au mers în Grecia, dar care fac comparaţii cu serviciile din Antalya. Toţi care merg în alte părţi vor condiţiile din Turcia. În plus, românii sunt foarte gurmanzi. Am avut turişti care mi-au cerut clar că vor să meargă la un hotel în care să nu mai plătească nimic acolo, chiar dacă merg pe plajă. Când vorbim de Grecia, am observat că oamenii au început să ceară şi oferte pe continent în ultima vreme. Dar tuturor le-am spus: „˜dacă vă aşteptaţi să găsiţi condiţiile din Turcia, nu veţi găsi’. Să nu veniţi să-mi faceţi reclamaţie, pentru că vă spun de pe acum că nu veţi găsi condiţiile din Turcia la all-inclusive nicăieri în lume”, a afirmat Mihaela Popa, manager la agenţia de turism Mihai As.

Au fost însă şi agenţii care au semnalat vânzări mai mici ale pachetelor de vacanţă în Grecia, o explicaţie găsită fiind cea a creşterii preţurilor.

„Noi suntem touroperatori pe Bulgaria de ani de zile, dar anul acesta Bulgaria a căzut pentru că au avut preţuri foarte mari, Grecia la fel, am vândut foarte subţire. Am vândut în schimb destinaţiile exotice, Zanzibar, Mauritius, Seychelles, pachete personalizate, şi în principal am vândut Turcia şi Egipt. În ţară vând foarte puţin pentru că nu am mai avut nici timp să îi promovez, dar, după părerea mea de când au băgat tichetele astea de vacanţă preţurile sunt crescute artificial şi servicii, ioc. Asta este părerea mea şi atunci eu nu vreau să îmi bat joc de turişti. În afară de ˜Litoralul pentru toţi, care raport calitate-preţ este ok, adică eu cred că ăla este preţul corect pentru perioada respectivă. Nu văd de ce să plăteşti 2.000 de lei în plus la sfârşitul lui august pentru un pachet de cinci nopţi în Eforie Nord, când poţi să te duci la 1 septembrie, ghiolul e cald, marea caldă, şi faci acelaşi lucru. Cu fix aceleaşi condiţii”, a declarat Luminiţa Matei, manager general la Ecovoyage.

Şi în ceea ce priveşte oferta de iarnă sunt destinaţii pentru care nu se mai găsesc pachete de vacanţă, fie că este vorba de sărbătoarea de 1 decembrie sau de Revelion.

„Pentru produsul de iarnă, respectiv minivacanţa de 1 decembrie şi de Revelion, am conceput programele încă de la sfârşitul lunii august şi multe dintre acestea se află deja în stop sales, fie că vorbim despre România sau de programe în afara ţării. O altă categorie de programe este cea de pelerinaje. Există o delimitare clară între circuitele clasice şi acestea. La pelerinaje optăm pentru ghizi specializaţi pe acest tip de călătorie şi care au cunoştinte despre teologie şi locurile sfinte”, a afirmat Mădălina Balaiban, proprietarul touroperatorului Hello Holidays.

Veniturile Greciei din turism au înregistrat un record în primele şapte luni din 2023, conform datelor oficiale, în timp ce există o cerere solidă pentru călătorii în perioada toamnei, inclusiv în noiembrie.

Datele sprijină estimările că pe ansamblul acestui an vor fi aproximativ 35 milioane de vizitatori străini, iar veniturile din turism vor depăşi 20 de miliarde de euro, depăşind precedentul nivel record, de 18,17 miliarde de euro, stabilit în 2019.

Conform unui studiu, Banca Centrală a Greciei estimează în acest an venituri din turism de 21 miliarde de euro, un avans de 15,6% faţă de 2019 (când s-au realizat venituri de 18,17 miliarde de euro) şi de 19,1% comparativ cu 2022 (când s-au realizat venituri de 17,63 miliarde de euro).

Sursa: agerpres.ro

Sursa: Newsinn

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri