Postul Crăciunului 2023. Când începe și în ce zile este dezlegare la pește și vin

Nașterea Domnului Iisus Hristos sau Crăciunul este una dintre cele mai mari sărbători din an. Înainte de marea sărbătoare, majoritatea românilor țin după putință post. Cu toate acestea, Postul Nașterii Domnului, cunoscut în popor și sub denumirea de Postul Crăciunului durează 40 de zile.

Postul Crăciunului 2023. Anual Postul Crăciunului are loc în perioada 14 noiembrie – 24 decembrie. Credincioșii care vor să țină acest post trebuie să știe că pe data de 14 noiembrie este Lăsatul Secului, aceasta fiind ultima zi în care se mai poate mânca de dulce.

Postul Crăciunului 2023

Postul Crăciunului durează 40 de zile și aduce aminte de postul pe care Moise l-a ținut pe Muntele Sinai, atunci când a așteptat să primească cele 10 porunci ale Lui Dumnezeu scrise pe lespezile de piatră ale Tablelor Legii.

Astăzi, creștinii postesc timp de 40 de zile pentru a-L primi pe Fiul lui Dumnezeu întrupat și născut din Fecioara Maria.

De asemenea, Postul Crăciunului amintește de postul patriarhilor din Vechiul Testament, pe care l-au ținut atunci când așteptau venirea lui Mesia.

În 2023 sunt 14 dezlegări la pește în Postul Crăciunului

Biserica a rânduit ca în fiecare sâmbătă și duminică, cuprinse între 21 noiembrie și 20 decembrie să fie zilele cu dezlegare la pește și vin.

Pe data de 21 noiembrie este sărbătorită Intrarea Maicii Domnului în Biserică, iar pe data de 20 decembrie este prăznuită pomenirea Sfântului Ignatie Teoforul.

Pe lângă abținerea de la mâncarea de dulce, preoții le atrag atenția credincioșilor să se abțină și de la alte lucruri. Mai mult aceștia îi îndeamnă pe cei care vor să țină post să îi ceară iertare lui Dumnezeu pentru păcatele lor, să meargă mai des la biserică și să se împace cu persoanele cu care s-au certat.

În cele mai vechi timpuri, postul era diferit de cel din zilele noastre

Unii oameni posteau doar câteva zile, iar alții câteva săptămâni, iar unii țineau un post mai aspru, alții unul mai ușor.

„Uniformizarea duratei postului s-a făcut la sinodul local din Constantinopol ţinut în anul 1166, în vremea patriarhului Luca Chrysoverghi. La acest sinod s-a hotărât ca toţi credincioşii să postească timp de 40 de zile, începând de la 15 noiembrie”, scrie crestinortodox.ro.

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri