Ministerul Afacerilor Externe a transmis, luni, în contextul situaţiei de securitate din Statul Israel şi Fâşia Gaza, precizăm că autorităţile israeliene au informat cu privire la decesul a încă unei persoane cu dublă cetăţenie, israeliană şi română, cu domiciliul în Statul Israel. Astfel, până la acest moment, potrivit informaţiilor transmise de către autorităţile israeliene, cinci persoane cu dublă cetăţenie israeliano-română, cu domiciliul în Statul Israel, au decedat, şi o persoană este notificată ca fiind ostatic în Fâşia Gaza, a mai precizat MAE.
Potrivit comunicatului de presă al MAE, „până la acest moment, Ambasada României la Tel Aviv şi Consulatul General al României la Haifa nu au recepţionat solicitări de sprijin consular privind dispariţia sau decesul altor cetăţeni români în Statul Israel şi menţin în permanenţă contactul cu autorităţile israeliene”.
De asemenea, Ministerul Afacerilor Externe a precizat, sâmbătă, în contextul situaţiei de securitate din Statul Israel şi Fâşia Gaza, că potrivit informaţiilor furnizate de către autorităţile israeliene, unul dintre cetăţenii cu dublă cetăţenie, israeliană şi română, cu domiciliul în Statul Israel, semnalat iniţial pe lista persoanelor dispărute, este ostatic în Fâşia Gaza.
Sursa: Newsinn