Școală din nordul Germaniei, evacuat de urgență! O profesoară ar fi amenințată de 2 elevi, dintre care unul e înarmat

O școală din nordul Germaniei a fost evacuată, miercuri, după o alertă cu privire la „amenințări” în instituție. O profesoară ar fi amenințată de 2 elevi, dintre care unul e înarmat, scrie tabloidul Bild. Potrivit psursei citate, Unitatea specială de intervenţie a poliţiei (SEK) intervine la faţa locului. 

Poliţia din Hamburg (nordul Germaniei) anunţă, miercuri, evacuarea unei şcoli după ce a fost alertată cu privire la ”ameninţare” în instituţie, relatează AFP potrivit News.ro.

  ”Poliţiştii au intrat în şcoală şi au scos primii elevi”, a anunţat poliţia, într-o postare pe X (fosta rețea Twitter), fără să ofere detalii pe marginea acestui subiect.

Tabloidul Bild scrie însă că o profesoară ar fi fost ameninţată de către doi elevi, dintre care unul era înarmat cu un pistol. Potrivit sursei citate, cei doi elevi s-ar afla în continuare în clădire.

Unitatea specială de intervenţie a poliţiei (SEK) intervine la faţa locului.

Elevii evacuaţi au fost transferaţi într-o cazarmă, în apropiere, unde se pot duce şi părinţii lor. În împrejurimile şcolii circulaţia a fost interzisă.

 

Sursa: Newsinn

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri