Subvenții fermieri 2023. APIA a anunțat cine sunt fermierii care urmează să primească bani în perioada următoare

Plata avansului APIA pentru acest an este în curs, iar fermierii se întreabă care este ordinea în care cererile sunt achitate.

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a venit cu clarificări în această privință, clarificând modul în care se efectuează plata primei tranșe din subvențiile pe 2023.

Fermierii care urmează să încaseze avansul de APIA așteaptă cu nerăbdare banii de la stat după ce Agenția le-a autorizat cererile.

În primă fază se emite decizia de plată, aceasta este introdusă în sistemul de contabilitate APIA în vederea efectuării plății, iar în termen de câteva zile lucrătoare intră și banii în contul fermierului”, a comunicat APIA.

Agenția de plăți a făcut un anunț și cu privire la ordinea în care se achită banii la avans, scrie agrointel.ro.

Precizăm că toate plățile se fac numai după emiterea deciziilor de plată, iar ordinea emiterii acestor documente este ordinea finalizării dosarelor (nu se fac plățile în ordine alfabetică, pe județe sau în funcție de banca unde beneficiarul are cont). Perioada până la care se pot face plățile în avans este 30 noiembrie 2023”, se arată în comunicarea APIA.

APIA a anunțat recent deblocarea plăților efective pentru avansul din subvențiile pe acest an. La acest moment se achită numai schemele aferente sectorului vegetal. Lista subvențiilor la hectar și animale care sunt autorizare pentru plată.

Săptămâna trecută începând de miercuri s-au clarificat lucrurile cu Ministerul Finanțelor și s-au pus toate detaliile la punct. Noi aveam deja 1 miliard de euro asigurat de Guvernul României prin bugetul Ministerului Agriculturii pentru plățile în avans. Astăzi este luni și începând de astăzi vor vedea fermierii zilnic bani în conturi pentru că autorizarea este într-un ritm alert. Deci de astăzi încolo fermierii zilnic pot să verifice conturile și cu siguranță banii vor intra”, a explicat Adrian Pintea la TVR 1.

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri