Medicul Adrian Marinescu recomandă purtarea măștii de protecție, din nou: E utilă în spațiile închise, în mijloacele de transport

Cazurile de viroze respiratorii au explodat în România. Trecerile bruște de la temperaturi ridicate la frig, ploaie și vreme mohorâtă dau peste cap funcționarea organismului și afectează în special copiii, persoanele anemice, bătrânii și bolnavii cronici. Ba mai mult, nu am scăpat de coronavirus care suferă constant mutații. Noile tulpini de coronavirus necesită, însă, vaccinuri modificate, care nu au apărut încă pe piața din țara noastră. 

Medicul infecționist Adrian Marinescu a vorbit la Realitatea PLUS despre debutul unui nou val de viroze în România. Suntem departe de a atinge vârful acestui sezon așa că trebuie să ne protejăm:

”Nu e un lucru neașteptat sezonul de infecții respiratorii. E departe de a avea vârf de sezon, undeva în anii trecuți, în final de an și începutul anului următor aveam cele mai multe cazuri.

Lucrurile încep să se întâmple, nu e vorba de virusuri gripale încă.

Legat de gripă, în mod clar avem vaccinuri care sunt eficiente.

Între 5 și 7 zile trebuie să stăm acasă dacă avem simptome, indiferent că vorbim de gripă, SARS-CoV.

În funcție de ce vom face acum ne vom pregăti pentru un sezon de gripă care urmează în lunile următoare.

Recomandări: Fără discuție în primul rând e vaccinarea, sunt 2 variante de vaccin, apoi regulile de igienă, masca e utilă în spațiile închise, în mijloacele de transport”, a explicat Marinescu la Realitatea PLUS.

Sursa: Realitatea Medicala

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri