Gabriela Firea trage un semnal de alarmă după dubla sinucidere din Hunedoara a adolescentelor de 15 ani.
Două fete de 15 ani s-au sinucis sâmbătă, 9 decembrie 2023, aruncându-se în gol de pe o clădire părăsită înaltă de 20 de metri, din Lupeni. Adolescentele au lăsat un bilet de adio și mesaje în care sugerează că au recurs la gestul extrem din cauza prietenilor.
„M-a șocat cazul celor două adolescente din Hunedoara care au decis să-și curme viața, împreună. De fapt, e puțin spus că e un caz șocant, este o tragedie. Mă gândesc la părinții care trec prin cele mai negre zile și care nu vor înțelege vreodată alegerea făcute de proprii copii.
Toate detaliile acestui caz din Lupeni, cel puțin cele expuse public, sunt precum un cuțit răsucit în rană pentru părinții acestor două tinere. Nu vor putea înțelege vreodată de ce, fără vreun semnal prealabil, fiicele lor au ajuns să recurgă la un asemenea gest.
Depresia adolescenților nu este o glumă și trebuie tratată cu foarte mare atenție. Ultimii ani, cu marile lor provocări – pandemia, când tinerilor le-a lipsit socializarea, războiul din Ucraina, când mulți tineri au dezvoltat temeri pentru propria familie – i-au împins pe tineri către anxietate, tulburări emoționale, tulburări de adaptare sau chiar suicid.
În statisticile oficiale, 22.000 de copii și adolescenți români trăiesc cu o boală mintală, iar mulți alții se confruntă cu diferite dificultăți de dezvoltare, emoționale sau cognitive. Însă, mulți dintre copiii cu nevoi psiho-emoționale nu sunt diagnosticați pentru că părinții se tem de eventualele discriminări la care ar putea fi supuși. Mai pe scurt, unii părinți nu duc copilul la doctor de rușine față de cei din jur.
Am analizat această știre ca mamă a trei copii. Și sunt convinsă că la fel au făcut toți ceilalți părinți care au aflat de tragedie. Sunt multe întrebări pe care și le pune acum orice părinte de adolescent. Stăm suficient de vorbă cu copiii noștri? Știm toate frământările și problemele prin care aceștia trec? Îi sprijinim așa cum și-ar dori?
Cred că ar trebui să ne pună mai mult pe gânduri studiul Organizației Mondiale a Sănătății care arată că sănătatea mintală a copiilor și adolescenților români este mult mai afectată decât cea a copiilor din alte țări. 33% dintre adolescenții români, cu vârsta între 11 și 15 ani, se simt triști de mai multe ori pe săptămână, față de o medie de 13% în cele 45 de țări incluse în acest studiu al OMS”, a scris Gabriela Firea pe pagina sa de Facebook.