Grefierii protestează pe termen nelimitat. Cum este afectată activitatea instanțelor

Protest pe termen nelimitat al grefierilor. Peste 8000 de grefieri și personal auxiliar intră luni în grevă pe termen nelimitat. Aceștia vor participa doar la şedinţele considerate urgente, își reduc la jumătate programul de lucru cu publicul şi nu mai asigură permanenţă. Decizia vine după ce nu au fost găsite soluţii la revendicările lor nici la întâlnirea de vineri, de la Ministerul Finanţelor, dar nici în cazul întrevederii cu premierul Marcel Ciolacu.

„Începând cu data de 11 decembrie 2023, pe perioadă nedeterminată de timp, personalul auxiliar de specialitate şi conex din instanţe şi parchete va adopta următoarele forme de protest: grefierii vor participa la şedinţele de judecată sau, după caz, la activităţile de urmărire penală pentru soluţionarea cauzelor cu arestaţi în materie penală şi în alte materii, pentru cauzele privind obligaţiile de întreţinere de orice fel, asigurarea dovezilor, soluţionarea cererilor de ordonanţă preşedinţială, precum şi în alte cauze considerate urgente, potrivit legii, sau apreciate ca atare de către instanţă sau prin hotărârile adunărilor generale ale judecătorilor şi procurorilor instanţelor şi a parchetelor în care îşi desfăşoară activitatea; grefierii desemnaţi să efectueze lucrările prevăzute de art. 51 din HCSM nr. 3243/22.12.2022 pentru aprobarea Regulamentului de ordine interioară al instanţelor, în faza de procedură prealabilă şi de cameră preliminiară, vor întocmi acte numai în cauzele considerate urgente, potrivit legii sau apreciate ca atare de către instanţă sau prin hotărârile adunărilor generale ale judecătorilor din instanţele în care îşi desfăşoară activitatea”, se arată în comunicatul remis de Sindicatul Naţional al Grefei Judiciare DICASTERIAL.

Potrivit sursei citate, compartimentele auxiliare ale instanţelor şi parchetelor îşi vor reduce la jumătate programul de lucru cu publicul. Personalul auxiliar de specialitate şi conex din instanţe şi parchete nu va mai efectua niciun fel de act de procedură în afara programului de lucru legal, în zilele de repaus săptămânal sau zilele de sărbătoare legală. Personalul auxiliar de specialitate şi conex din instanţe şi parchete nu va mai răspunde la telefonul personal după terminarea programului de lucru legal şi nu va mai asigura niciun fel de permanenţă în afara programului de lucru legal, în zilele de repaus săptămânal sau zilele de sărbătoare legală.

De asemenea, în ziua votării bugetului de stat pentru anul 2024 se va întrerupe activitatea în instanţe şi parchete timp de 4 ore, în intervalul orar 10.00-14.00, timp în care se va asigura participarea grefierilor numai la şedinţele de judecată şi la activităţile de urmărire penală considerate urgente, potrivit legii, sau apreciate ca atare de către instanţă sau prin hotărârile adunărilor generale ale judecătorilor şi procurorilor din cadrul instanţelor şi parchetelor în care îşi desfăşoară activitatea.

„Măsurile adoptate în cadrul AGE a SNGJ Dicasterial se vor completa cu formele de protest ce se vor adopta în cadrul adunărilor generale ale magistraților, în perioada următoare”, se mai arată în comunicat.

Sindicaliștii au și câteva solicitări pentru coaliția de guvernare. Vorbim, în primul rând, despre asigurarea, în regim de urgență, a fondurilor pentru achitarea integrală a salariilor aferente lunii noiembrie 2023, recunoscute și recalculate prin hotărâri judecătorești definitive și acordate prin actele administrative de
salarizare emise în anul 2023.

Totodată, este solicitată plata tranșelor din hotărâri judecătorești definitive și acte administrative de
salarizare scadente în anul 2023;

În plus de asta, grefierii cer guvernanților prevederea și asigurarea în bugetul pentru anul 2024 a fondurilor necesare pentru: achitarea integrală a salariilor și a altor drepturi de natură salarială, achitarea diferențelor de drepturi salariale, restante, aferente lunilor aprilieoctombrie 2023, inclusiv, achitarea diferențelor de drepturi salariale, restante, aferente perioadei 1 ianuarie 2018-31 martie 2023, inclusiv, astfel cum au fost recunoscute și recalculate prin hotărâri judecătorești definitive și acordate prin actele administrative de salarizare emise în anul 2023.

Nu în ultimul rând, reprezentanții instanțelor solicită funcționarea în condiții normale a instanțelor judecătorești și a parchetelor de pe lângă acestea.

Sursa: Realitatea din Justitie

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri