Un bărbat din Suceava a murit, după explozia unei centrale termice

Un bărbat în vârstă de 44 de ani din localitatea Vama a decedat, joi, după explozia centralei pe lemne cu care îşi încălzea locuinţa, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava.

Potrivit acestora, explozia nu a fost urmată de incendiu.

„Pompierii militari, cu o autospecială de stingere, au asigurat şi au supravegheat zona la o locuinţă particulară din comuna Vama, unde s-a produs o explozie, care nu a fost urmată de incendiu. Explozia a avut loc la o centrală termică pe lemne, iar în urma ei s-a înregistrat o victimă inconştientă. Un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean Suceava a preluat-o şi a început manevrele de resuscitare. Din nefericire, după consumarea protocolului medical, victima a fost declarată decedată”, au mai precizat oficialii ISU Suceava. 

Sursa: Newsinn

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri