Copilul de 11 ani mort în incendiul de la pensiunea Ferma Dacilor, din satul Tohani, era hocheist la Corona Brașov

Victor Dinicu, de doar 11 ani, era fiul patronului pensiunii care a luat foc, luni, în localitatea din județul Prahova. Trupul carbonizat al copilului a fost găsit în această dimineață de salvatori. Cheful de la pensiune se organizase chiar pentru minorul decedat, care își sărbătorea ziua de naștere.

Băiatul era un hocheist promițător și făcea partea din echipa sub 13 ani a clubului Corona Brașov. Acesta începuse să joace hochei la Academia Țiriac și se transferase de curând la formația Under 13 de la Corona. Visul lui Victor, potrivit colegilor, era să prindă echipa de Pee Wee de la Turneul Internațional din Quebec, Canada, în anul 2025. Opt persoane și-au pierdut viața în incendiul devastator de la pensiunea Ferma Dacilor. Șapte dintre acestea au vârste cuprinse între 12 și 23 de ani. Cea de-a opta victimă este un bărbat de 48 de ani, tatăl care a intrat în foc în încercarea de a-și salva cei doi copii blocați. Din nefericire, niciunul dintre ei nu a mai reușit să scape cu viață. 

Cuvintele nu-și găsesc drumul către inimile și sufletele părinților atât de îndurerați, gândurile și compasiunea noastră nu pot ușura durerea acestor zile. Când se stinge un copil nu-ți mai revii niciodată. Încerci doar să trăiești fără el, dar va rămâne pentru totdeauna în inimile, în gândurile părinților, dar și în aminitirile colegilor hocheiști. Îngerii să îi vegheze lui Victor, micul și inimosul hocheist, drumul lin către cer. Condoleanțe!”, este mesajul transmis de Federația Română de Hochei. 

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri