Aderarea României în spațiul Schengen se face cu un preț uriaș. Mii de migranți ilegali vor rămâne în țara noastră în schimbul aderării aeriene și navale în spațiul de liberă circulație. Europarlamentarul Rareș Bogdan a declarat în exclusivitate la Realitatea PLUS că mai multe companii au ajutat diplomația română pentru a atinge acest obiectiv, dar gigantul petrolier OMV nu a făcut nimic.
România a pierdut miliarde de euro anual, din cauza refuzului de a intra în spațiul Schengen de mai bine de 10 ani. Europarlamentarul Rareș Bogdan spune că după 5 luni de negocieri intense România și Bulgaria au reușit să obțină aderarea granițelor navale și aeriene.
”Romania pierde 1,5% din PIB din cauza ca nu avem integral cele cinci granite in spatiul Schengen. Nu doar pentru profitul direct al companiilor, dar si pentru ce inseamna profitul direct al Romaniei. Sigur ca se negociaza, nu vreau sa inaintez o data, pot sa va spun ca, odata intrat, negocierile vor fi mai usoare, chiar daca Austria este o tara cu care in aceste cinci luni de zile s-a negociat extrem de greu si fiecare conditionalitate a fost negociata la sange de catre reprezentantii statului roman”, a spus Rares Bogdan.
Europarlamentarul Rareș Bogdan a declarat că diplomația română a fost sprijinită de mai multe companii cu capital austriac pentru a obține aderarea la spațiul de liberă circulație.
”Au fost inclusiv companii prezente in Romania care ne-au ajutat in demersul nostru pe partea de diplomatie economica. OMV nu a mișcat un deget pentru Romania. OMV doar ia, nu da”, a mai spus Rareș Bogdan.
Pe de altă parte, Austria cere ca migranții ilegali descoperiți în România să rămână pe teritoriul nostru. În plus, autoritățile române și bulgărești vor fi nevoite să preia și migranții afgani și sirieni din Austria.
Între timp, oficialii de la Viena anunță că nu ar trebui să ne bucurăm prea repede: de intrarea terestră în spațiul Schengen, adică cea mai importantă pentru țara noastră, nici nu se pune problema, iar pentru intrarea aeriană și navală încă se poartă negocieri.
Sursa: Newsinn