Vizită istorică între prieteni. Vladimir Putin se duce în Coreea de Nord

Kremlinul a anunțat că Vladimir Putin a fost invitat oficial în Coreea de Nord. După ce Rusia a fost izolată pe plan internațional, Moscova își caută aliați în statele care se declară oficial împotriva „orânduirii capitaliste”, precum Iranul sau Coreea de Nord, state care au furnizat armament armatei ruse în războiul cu Ucraina.

Preşedintele rus Vladimir Putin planifică o călătorie în Coreea de Nord vecină după ce a primit o invitaţie din partea Phenianului, a anunţat luni purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de agenţia DPA.

„Sperăm ca vizita să se desfăşoare şi că preşedintele rus va efectua vizita în viitorul apropiat”, a spus Peskov.

După ce Occidentul a tăiat legăturile cu Rusia în urma invadării Ucrainei în februarie 2022, Moscova s-a întors către Coreea de Nord izolată internaţional pentru sprijin, notează DPA.

Putin l-a primit pe liderul nord-coreean Kim Jong Un în toamnă, când se crede că cei doi lideri au discutat despre livrări de arme de către Phenian Moscovei.

Ministrul nord-coreean de externe, Choe Son Hui, se află în prezent într-o vizită de trei zile la Moscova, unde ea are programate discuţii cu omologul său rus, Serghei Lavrov. Peskov a spus că o întâlnire cu Putin nu trebuie exclusă.

Aproximativ 50 de ţări au condamnat recent livrările de rachete de către Coreea de Nord Rusiei şi desfăşurarea lor împotriva Ucrainei. Unii observatori cred că cele două ţări încearcă să-şi extindă comerţul reciproc de arme, în ciuda criticilor.

Sursa: Newsinn

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri