Medicii de familie şi medicii specialişti din ambulatorii refuză să mai semneze contracte cu CAS

Medicii de familie și medicii specialiști din ambulatorii din Vrancea au anunțat că în acest an nu vor semna contractele-cadru cu Casa de Asigurări de Sănătate (CAS), întrucât se preconizează o posibilă reducere de aproximativ 30% a finanțării cabinetelor de medicină de familie și a ambulatoriilor de specialitate. Această informație a fost dezvăluită într-un proiect de act normativ publicat pe site-ul CNAS și aflat în transparență decizională. 

Proiectul de act normativ la care se referă medicii conține valorile punctelor per capita și per serviciu, care sunt utilizate pentru determinarea plăților aferente serviciilor medicale oferite pacienților.

Reprezentanţii Patronatului Medicilor de Familie din Vrancea susţin că noile reglementări reprezintă „o bătaie de joc la adresa corpului medical”.

„Trăim nişte vremuri fără precedent, o bătaie de joc la adresa corpului medical care este baza medicinei de familie. În luna iulie a anului 2023, am primit o mărire de buget, asta însemnând o creştere per capitaţie de la 10 lei punctul la 12 lei şi per servicii de la 4 lei la 8 lei. În situaţia asta, noi ne-am bucurat şi pentru că primeam facturi din ce în ce mai mari, am putut să mărim la rândul nostru salariile nete la asistente, am dublat practic aceste salarii, pentru că aşa cum am primit noi, am făcut şi oamenilor care ne ajută, cu care facem echipă, salarii decente. Şi acum iată ce se întâmplă! Aceşti bani pe care i-am primit anul trecut sunt luaţi înapoi. Practic, pierdem între 30 şi 50% din acest buget. Cum pot eu să spun asistentelor mele că nu pot să le plătesc salariile? Oamenii aşteaptă salariile, nu îi interesează problemele medicului. Lumea trebuie să înţeleagă că din cei 40.000 pe care îi primeşte un medic ca mine, care are 3.500 de pacienţi, mai nou 4.000 de pacienţi, pentru că am avut colegă care şi-a făcut socoteala şi şi-a dat seama că trebuie să aducă bani de acasă şi, având şi vârsta pensiei, s-a retras din sistem, nu reprezintă venitul meu, ci al cabinetului. (…) Oameni buni, noi nu primim un net de 300 de milioane sau 100 de milioane de lei. Nu! Salariul meu ca medic de familie este 5.000 de lei, pentru că nu-mi permit mai mult. Restul reprezintă cheltuieli pentru personal, servicii, investiţii”, a spus, pentru Agerpres,  purtătorul de cuvânt al Patronatului, medicul de familie Violeta Jeny David.

Caravana România Suverană, cu Alexandra Păcuraru, coboară în stradă, alături de români. De luni până vineri, de la ora 13:00

Potrivit medicului de familie, care activează de 23 de ani într-o comună din Vrancea, la Dumitreşti, aproape 80% dintre medicii de familie sunt la vârsta pensionării sau aproape la vârsta de pensie şi foarte puţini medici noi au intrat în sistem în ultimii ani, iar din cauza noilor reglementări în ceea ce priveşte medicina de familie, tot mai multe cabinete ar putea să se închidă în următoarea perioadă.

„Ar fi normal ca un medic de familie să aibă cam 1.500 de pacienţi, poate chiar mai puţin, ca să poată să se ocupe corect de ei, să facă profilaxie. Că de fapt despre asta e vorba, despre profilaxia din medicina primară. Ei bine, noi nu avem timp să facem această profilaxie, pentru că n-avem cum. Pacientul vine la medicamente şi tot felul de servicii, pe care trebuie să le onorezi. Avem zilnic zeci de consultaţii, mult mai multe decât cele care ne sunt decontate de CAS. La acest moment, aşa cum stau lucrurile, aceste cabinete cu 1.000 – 1.500 de pacienţi vor da faliment, pentru că ele au bugete mici, de 15.000 de lei, din care nu poţi să-ţi plăteşti şi salarii, şi cheltuieli şi taxe. Şi atunci suntem într-o situaţie disperată în care aceşti oameni vor închide. Ca dovadă, deja nu avem medici în sistem. Fiecare şi-a făcut calculul lui. 80% dintre medicii de familie din Vrancea sunt aproape de vârsta pensionării, alţii trecuţi deja, dar mai lucrează încă în sistem. La noi, în ultimii ani, nu ştiu dacă au intrat 15 medici de familie tineri în sistem”, spune medicul Violeta David.

La un simplu calcul, medicii de familie au constatat că veniturile cabinetului medical ar putea scădea cu aproape 50% în baza noilor tarife per capita şi per servicii impuse, dar şi a modificărilor fiscale care îi vor afecta şi pe aceştia.

„În condiţiile în care rata inflaţiei a fost de aproape 15%, în care pensiile şi salariile s-au tot mărit în ultimii ani, la medicii de familie scădem plata serviciilor cu 30%. Dacă adunăm scăderile de 30%, cu aproape 15% rata inflaţiei, la care se adaugă modificările financiare care urmează, dări mai mari către stat, vedem că veniturile medicilor de familie scad cu aproape 50%. Noi suntem privaţi, plătim absolut tot, asistenta, contabila, programul informatic, tot ce înseamnă curăţenie, femeie de serviciu, inclusiv hârtia de pe pat, tipizatele, formularele care se cumpără de la Casa de Asigurări, de la Direcţia de Sănătate, medicamente de urgenţă de la dulapul de urgenţă. Din veniturile rămase plătim sănătate, impozite, apoi rămâne şi venitul medicului. Şi atunci te gândeşti, la vârsta pensiei fiind, dacă nu cumva e mai bine să ieşi la pensie. Şi în urma noastră nu vine nimeni, că nu au de ce să vină”, a fost de părere Alexandru Ghenadi, medic de familie în Focşani.

În aceste condiţii, medicii de familie şi cei din ambulatoriile de specialitate ameninţă că nu vor semna contractele cu CAS.

„În situaţia aceasta, cu siguranţă nu vom semna contractele. Ne-am unit şi cu medicii de ambulatorii şi nu vom semna aceste contracte, care pur şi simplu sunt bătaie de joc. Noi nu cerem nimic în plus, dar măcar ce ne-a fost dat, pentru că ne-am făcut şi noi o socoteală. N-am cerut bani în plus, n-am cerut nici măcar când ni s-a mărit, anul trecut. Asta a fost o decizie tot a lor, care acum se transformă într-o bătaie de joc. Unele consultaţii sunt plătite chiar şi cu 32 de lei, din care 18 lei înseamnă numai asistenta. Nici la coafor, nici la manichiură dacă vă duceţi nu oferiţi sumele astea. Deci despre ce vorbim? Ştiţi ce înseamnă să nu poţi să plăteşti o femeie de serviciu care face curăţenie? Ştiţi că sunt medici care îşi fac curăţenie singuri în cabinete? Asta înseamnă umilinţă! Cu siguranţă, când vom închide, pacienţii se vor duce către UPU, către spitale. Pentru că de la 1 februarie se vor închide cabinete cu siguranţă”, a susţinut medicul Violeta Jeny David.

Medicii au anunţat că, în cursul zilei de miercuri, au în vedere pichetarea Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate sau a sediului Prefecturii Vrancea. 

 

Sursa: Realitatea de Vrancea

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri