Opoziția se extinde în plin an electoral. UNPR a inaugurat un nou sediu în județul Galați VIDEO

Opoziția se extinde în plin an electoral. UNPR a inaugurat un nou sediu în județul Galați, iar la eveniment a participat și președintele partidului, Gabriel Oprea. Acesta le-a vorbit membrilor despre o posibilă alianță cu un partid mare, cu care UNPR ar purta negocieri în această perioadă. 

Noul sediu al Uniunii Naționale pentru Progresul României este situat în centrul municipiului Galați. Înainte de inaugurare, președintele partidului, Gabriel Oprea, a avut o ședință de lucru cu noua conducere a filialei județene.

 „Cred că, cu războiul la graniță, criza, în primul rând unitatea într-o țară serioasă este de bază. Am niște discuții, sper să fac o alianță cu un partid mare și atunci va fi mai ușor”, a declarat Gabriel Oprea.

Gabriel Oprea a ținut să le amintească liderilor de filială importanța redobândirii numărului de membri, în contextul alegerilor de anul acesta.

„Noi facem politica interesului național și suntem deschiși la colaborare cu oricare dintre formațiunile politice care au crezuri comune cu noi și care pun pe primul plan binele țării, bunăstarea românilor, progresul României. Știu că putem mult. Avem mult de oferit și acționăm întotdeauna cu bună credință. Suntem responsabili și avem datoria să punem umărul, pentru România. Țara are mare nevoie de echilibru”, a mai spus liderul UNPR, Gabriel Oprea.

În luna decembrie, acesta a fost reales președinte al UNPR. 

 
 

Sursa: Realitatea Din UNPR

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri