Cătălin Predoiu, mesaj de 24 ianuarie: „Avem obligația de a apăra România și valorile care au consacrat-o”

Avem obligaţia de a apăra România şi valorile care au consacrat-o în rândul statelor civilizate de orice tip de atac îndreptat împotriva identităţii naţionale şi independenţei sau care ar aduce în discuţie tendinţe extremiste sau retrograde, a afirmat, miercuri, ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, în mesajul transmis cu ocazia Zilei Unirii Principatelor Române.

Potrivit ministrului liberal, actualul context geopolitic îndeamnă la prudenţă, unitate şi maturitate în acţiuni, Predoiu subliniind că România va rămâne solidară valorilor euro-atlantice, parteneriatelor strategice, angajamentelor asumate la nivel internaţional, inclusiv eforturilor comune de sprijinire a refugiaţilor care fug din calea războiului.

„Ministerul Afacerilor Interne este una dintre instituţiile fundamentale ale acestui stat, un garant al stabilităţii interne, o structură care, indiferent de provocările istorice şi dincolo de speculaţii particulare sau de grup a rămas în slujba românilor şi a României”, a transmis Predoiu, în mesajul transmis într-un comunicat de presă.

„Unirea Principatelor Române constituie unul dintre evenimentele de referinţă ale istoriei naţionale, moment important pentru evoluţia către România Mare care avea să reunească toate provinciile istorice.

Firesc, fiecare dintre noi se raportează cu emoţie şi patriotism la Unirea Principatelor Române, pas esenţial către statul naţional, suveran, independent, unitar şi indivizibil de astăzi şi parte a celor mai importante alianţe şi organizaţii internaţionale ale prezentului”, a arătat ministrul.

El adaugă că evenimentele de atunci sunt dovada faptului că, indiferent de provocările politice, sociale sau economice, prin consens şi unitate, prin voinţă şi efort susţinut, obiectivele strategice ale românilor pot fi atinse.

„Recentul pas făcut în sensul intrării României în spaţiul Schengen este continuarea firească a eforturilor tuturor celor care au slujit cu bună-credinţă această ţară. La 165 de ani de la Unirea Principatelor Române, trebuie să reflectăm la evenimentele de atunci şi să ne asumăm responsabilităţile pe care le avem ca oameni de stat, funcţionari sau simpli cetăţeni”, a mai spus Cătălin Predoiu. 

Sursa: Newsinn

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri