CNAS: Contractul-cadru a fost modificat conform celor convenite la negocierile și consultările de acum două săptămâni

Guvernul a adoptat astăzi o Hotărâre de modificare a Contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate.

Una din principalele modificări este menținerea pentru întreg semestrul I al acestui an a valorilor punctelor per capita și pe serviciu din asistența medicală primară și ambulatorie de specialitate care au fost valabile în semestrul al II-lea al anului 2023, așa cum s-a convenit în cursul negocierilor și consultărilor dintre CNAS și reprezentanții organizaţiilor reprezentative prevăzute de Legea nr. 95/2006.

Aceste valori sunt:

  • Pentru punctul per capita : 12 lei;
  • Pentru punctul pe serviciu medical în asistența medicală primară: 8 lei;
  • Pentru punctul pe serviciu medical în asistența medicală ambulatorie de specialitate: 4,5 lei;

Pentru claritatea reglementărilor s-a prevăzut explicit că în asistența medicală primară se decontează o singură consultație pe zi pentru o persoană, prin care este abordată în integralitate starea de sănătate a pacientului. Ca urmare a actului medical, medicul eliberează toate documentele necesare pacientului (rețete medicale, bilete de trimitere, recomandări etc.).

La medicina dentară, în semestrul I al acestui an se va menține aceeași sumă orientativă lunară pentru medicii stomatologi ca în semestrul al II-lea al anului trecut, respectiv 6.000 lei/lună pentru medicul specialist.

În asistenţa medicală spitalicească, pentru creșterea calității serviciilor acordate se reglementează că durata spitalizării de zi este de minim două ore, cu excepția serviciilor acordate pentru afecțiuni oncologice și hemato-oncologice și a celor acordate în camerele de gardă şi în structurile de urgenţă din cadrul spitalelor pentru care finanţarea nu se face din bugetul Ministerului Sănătăţii.

În asistenţa medicală ambulatorie de specialitate pentru specialități paraclinice, lista afecțiunilor pentru care analizele și investigațiile se pot efectua și după epuizarea valorii de contract a laboratoarelor se extinde cu boala cronică de rinichi, pentru coroborare cu Legea nr. 378/2023.

Pentru asigurarea continuității furnizării de servicii medicale pe toate palierele de asistență sanitară, începând cu 1 februarie contractele existente între furnizori și casele de asigurări de sănătate vor fi prelungite prin acte adiționale, în condițiile prevăzute în forma modificată a Contractului-cadru.

Sursa: Newsinn

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri