Modificarea majoră în noua lege referitoare la sistemul public de pensii, care va intra în vigoare începând cu 1 septembrie, constă în introducerea unei reguli conform căreia vârsta legală de pensionare va fi aceeași pentru bărbați și femei, respectiv 65 de ani. De asemenea, orele suplimentare, primele și al 13-lea salariu vor fi luate în considerare în procesul de stabilire al pensiei.
Potrivit Ministerului Muncii, pensia va fi calculată prin înmulțirea punctului de referință, evaluat la 81 de lei, cu numărul total de puncte acumulate de către salariat. Aceasta implică includerea tuturor cotelor de contribuție plătite către bugetul de asigurări sociale, împreună cu sporurile și orele suplimentare, acolo unde este cazul.
În plus, al 13-lea salariu va fi și el luat în considerare în calculul pensiilor. Totuși, autoritățile trebuie să dezvolte și să implementeze un sistem informatic adecvat pentru recalcularea tuturor pensiilor. Până în prezent, aproximativ 95% dintre dosarele celor aproape 5.000.000 de pensionari au fost introduse în sistemul electronic.
„Legiuitorul a spus foarte clar să se valorifice sporurile acordate sporadic de-a lungul activității, adică vorbim de acele sporuri care nu aveau un caracter permanent – mă refer la acordul global, care era o formă de remunerare înainte de 1989, mă refer la prime și premii care s-au acordat fie la final de an, acum ele nu se iau în calcul, dar noi am considerat că ele trebuie luate în calculul pensiei”, a declarat președintele Casei Naționale de Pensii, Daniel Baciu.
La această oră, autoritățile de la Casa de Pensii cunosc veniturile brute ale tuturor angajaților începând cu aprilie 2001. Adică toate salariile de bază, bonusurile și primele pe care angajatorii sunt obligați să le transmită lunar către ANAF.În cazul sporurilor încasate înainte de 2001, persoanele în cauză se pot adresa angajatorilor, acolo unde fiecare și-a desfășurat activitatea pentru a cere o adeverință care este foarte clar stipulată în lege, mai spun experții. În situațiile excepționale, în care s-a pierdut carnetul de muncă sau angajatorul nu mai există, legea prevede că datele vor fi preluate din arhiva electronică a caselor de pensii.
Sursa: Newsinn