Caz îngrozitor în București: Un elev de 8 ani a fost violat în toaleta școlii de un coleg de 11 ani

Situație revoltătoare într-o școală din Capitală unde un elev în vârstă de doar 8 ani a fost violat în toaleta instituției.

Caz șocant într-o școală din sectorul 1 al Capitalei. Un băiat de 8 ani a fost abuzat sexual de două ori în toaleta instituției. Și mai halucinant este că NIMENI din conducerea școlii nu a luat măsuri, ba chiar au încercat să mușamalizeze cazul. 

Totul s-a întâmplat în urmă cu doi ani, însă, abia acum cazul a ajuns public. Copilul speriat le-a povestit părinților momentele cumplite prin care a trecut atunci cand a intrat în toaleta școlii, iar agresorul a dat buzna peste el. Avea pe atunci 8 ani. Conducerea unității a mușamalizat totul, iar în școală, băiatul a devenit ținta bullying-ului și așa a ajuns să fie violat a doua oară, a declarat mama victimei.

Băiatul a fost supus investigațiilor medicale, iar documentele confirmă abuzul sexual. Cu toate acestea, dosarul a fost clasat, deoarece violatorul, în vârstă de 11 ani la vremea respectivă, era prea mic pentru a fi tras la răspundere. Între timp, polițiștii au ridicat imagini surprinse de camerele de supraveghere și au făcut mai multe audieri. 

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri