Federaţia Solidaritatea Sanitară, GREVĂ pe 11 martie: ultimele acţiuni înaintea grevei generale

Federaţia Solidaritatea Sanitară anunţă sâmbătă că a înregistrat la Guvern şi la ministerele responsabile proiectul de Acord privind Procedura de grevă în sistemul public de sănătate, subliniind că angajaţii din sănătate sunt astfel cu un pas mai aproape de greva generală, având acum o procedură de grevă ca referinţă organizatorică.

„Demonstraţiile pe care le organizăm luni, 11 martie, în capitală, şi proiectul de Acord privind procedura de grevă constituie ultimele acţiuni prealabile grevei generale. Reamintim că acţiunile de protest sunt desfăşurate pentru susţinerea revendicărilor înaintate de Federaţia „Solidaritatea Sanitară” pentru apărarea drepturilor angajaţilor din sănătate. Chiar dacă Ordonanţa de urgenţă privind unele măsuri referitoare la salarizarea personalului din sănătate prevede o serie de creşteri ale salariilor de bază pentru angajaţii din sănătate, ea este o Ordonanţă a inechităţii şi nedreptăţii”, afirmă sindicaliştii.

Ei precizează că nerespectarea regulilor dialogului social a făcut ca, alături de ratarea indexării veniturilor salariale cu inflaţia, de faptul că nu prevede o creştere reală a veniturilor salariale  şi nici o creştere a recompensei pentru participarea la asigurarea permanenţei serviciilor medicale pentru populaţie, ordonanţa de urgenţă să instituie o serie de noi inechităţi salariale.

Conform reprezentanţilor sindicatului, procedura de grevă în sistemul public de sănătate constituie un demers esenţial pentru crearea cadrului de manifestare a dreptului constituţional la grevă pentru angajaţii din sistemul public de sănătate, asigurând totodată repere clare pentru acţiunile ce trebuie întreprinse în vederea respectării prevederilor legale şi asigurării serviciilor medicale de urgenţă pe perioada grevei.

 
 

Sursa: Realitatea Medicala

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri