Rezultatele de la simularea examenului de Bacalaureat 2024 vor fi comunicate vineri, 15 martie

Conform calendarului simulării BAC 2024, vineri, 15 martie, este ziua în care elevii vor afla notele de la probele susținute la simulare. Ca până acum, acestea vor fi comunicate la școală, prin profesori. 

Rezultatele de la simulare, pe 15 martie, nu vor fi făcute publice, dar vor fi comunicate prin profesorii elevilor. Potrivit procedurii de organizare a simulărilor în anul școlar 2023-2024, rezultatele nu se contestă (art. 13, alin. 8 din procedură) și pot fi trecute în catalog la cerere, notează edupedu.ro

Art. 18 – „(1) Prezența și rezultatele elevilor la simulările naționale se înregistrează în aplicația informatică SIIIR. Rezultatele obținute la simulările naționale nu sunt afișate și nu sunt făcute publice. (…)

(3) Lucrările scrise ale elevilor care au susținut probele din cadrul simulărilor examenelor naționale se arhivează și se păstrează, până la sfârșitul anului școlar următor, în unitatea de învățământ din care provin aceștia”.

Simularea examenului naţional de Bacalaureat a fost organizată în peste 1.320 de unităţi de învăţământ.

Obiectivele simulării sunt familiarizarea elevilor cu rigorile unui examen real, optimizarea rezultatelor obţinute de către elevii din învăţământul preuniversitar la finalul studiilor liceale.

Sursa: Newsinn

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri