Rareș Bogdan: Suntem partidul care am depus liste în peste 95% din localitățile din România. Bătălia mare se va da în septembrie

Rareș Bogdan a participat la evenimentul de lansare a candidaţilor PNL Suceava, unde a ținut un discurs. În cadrul acestuia, europarlamentarul român a vorbit despre dragostea sa pentru Bucovina, dar a atins și subiecte ce țin de strategia liberalilor în acest an, atât de încărcat electoral.

Redăm principalele subiecte abordate de Rareș Bogdan în cadrul discursului său:

„Suntem cei care asigură pe de o parte experiența, George este cu cea mai mare experiența
Eu sunt cel mai tânăr, iubesc Bucovina, iubesc și cântecul și jocul! Atunci când merg la Roma, la Londra, la Paris și când întâlnesc bucovineni, parcă sunteți dublu decât scrie în catastife, îmi cer să vorbească cu domnul Flutur, mai ales în UK!

Acum doi ani de zile când domnul Nicolae Ciucă a devenit președinte PNL, datorită dvs, datorită președinților noștri de CJ, datorită acestor minunați primari în fața cărora mă închin, PNL nu mai este cotat sub 25%, iar dacă întelegeti ca trebuie să vorbim cu oamenii, atunci mergem peste 30%! Trebuie să le spunem ce am făcut noi pentru România, ce au făcut toți aleșii, ce a făcut Gheorghe Flutur: Pai Gheorghe Flutur a adus mai mulți bani ca Estonia sau Lituania la un loc în Suceava!

Ciolacu, îndemnat de Stănescu si Tudose să candideze la președinție. Dacă a fost cel mai bun dintre noi, e bun și pentru România

Mi-a zis prietenul meu că tot timpul spun de Cluj, de Deva, de Alba, dar de mine nu zici? Avem trei exemple pe care le promovăm permanent, avem mult mai multe, dar acestea trei sunt simboluri în eficienta administrativă, Boc, Bolojan și Gheorghe Flutur. L-am ascultat pe Lucian, mi-a plăcut că transferă tot capitalul primit de către suceveni.

Am vrut să vă mulțumesc tuturor, ați procedat într-un fel care a schimbat imaginea României în Europa, în lume. Ceea ce ati facut începând cu agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, modul cum le-ați oferit merinde, ajutor, ați creat o imagine pe care nu au facut-o președinți, premieri, ambasadori. Întreaga lume a văzut ce a făcut România.

Florin Piersic Jr a transmis un mesaj bizar când a fost întrebat despre starea tatălui său

Și mai mirați veneau cei de la Bruxelles și mă întrebau dacă acesta este comportamentul românilor, da acesta este, vreau să vă mulțumesc pentru ceea ce ați făcut!  Este o luptă care se duce și împotriva lumii creștine, aici alături de toți din toate credințele, presiunile au fost enorme, europarlamentarii nostrii au făcut front comun împotriva aberațiilor: să nu spunem mama și tata, sa să nu spunem Crăciun fericit, etc! Europa este sub presiunea unui asalt împotriva crestinismului. Acest lucru trebuie blocat! Dar multe lucruri se datorează faptului că suntem membri ai UE, faptul ca avem electricitate la un preț bun, un roaming bun, etc.

Dacă și alții ar fi ales administrații liberale, am fi întrecut Polonia! Suntem partidul care am depus liste în peste 95% din localitățile din România. PNL a adunat 2,34 milioane de semnături și vă mulțumim! 

Vă mulțumesc că ne ajutați să mergem împreună cu Gheorghe Flutur, acest voievod! Uitați-vă cum arată școlile, infrastructura, etc, așa oamenii vor înțelege de ce trebuie să aleagă un liberal. Liberalii au dus România mai departe

După data de 9 ne vom odihni cateva zile, apoi urmează o bătălie, o bătălie grandioasă, epică, bătălia mare se va da pe 15 și 29 septembrie. Acolo este bătălia noastră pentru a avea la Cotroceni pe generalul Nicolae Ciucă. Cu bunul Dumnezeu înainte! Trăiască Bucovina! Trăiască PNL!

Nicolae Ciucă: În Bucovina mă simt ca acasă. Am venit nu să vă spun vorbe goale, ci să vă spun ce au făcut administraţiile liberale

Sursa: Realitatea Din PNL

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri