Guru Bivolaru a învins statul român. Ce sumă trebuie să i se plătească fostului lider MISA?

Gregorian Bivolaru, fost lider al Mișcării de Integrare Spirituală în Absolut (MISA), va primi daune financiare din partea statului român, după un proces care a durat timp de 17 ani. În cele din urmă, avocații controversatului liderului spiritual au avut câștig de cauză, iar sentința este definitivă. 

Fostul lider spiritual și „guru” al organizației și școlii de yoga MISA (Mișcarea de Integrare Spirituală în Absolut), Gregorian Bivolaru, a obținut, definitiv, daune financiare din partea statului român pentru dosarul penal în care a fost cercetat și judecat timp de 17 ani. Procesul s-a încheiat cu achitarea lui Bivolaru pentru unele acuzații, în timp ce pentru altele a intervenit prescripția.

Instanța a recunoscut că durata excesivă a procesului a avut un impact grav asupra vieții și reputației lui Bivolaru. Curtea de Apel Alba Iulia a redus daunele morale acordate inițial de Tribunalul Sibiu, de la suma inițială de 50.000 de euro la doar 5.000 de euro.

Magistrații au luat în considerare durata îndelungată a procesului, care „i-a afectat grav modul de viață”, dar au considerat că valoarea prejudiciului stabilită de instanța de fond este exagerată.

Hotărârea în cazul lui Gregorian Bivolaru, definitivă din 2021

Pe de altă parte, cel supranumit Guru este implicat într-un alt dosar în Franța, în care este acuzat de trafic de persoane, viol și constituire a unui grup infracțional organizat.

Sursa: Newsinn

ARTICOLE RECOMANDATE

Ultimele știri