Curtea de Apel Braşov face o adresă oficială către Parchetul din Malta în dosarul lui Paul de România

Curtea de Apel Braşov va face o adresă oficială către Parchetul din Malta prin care îi va solicita să exercite la timp calea de atac în dosarul lui Paul de România, după ce o instanţă malteză a respins trimiterea lui în ţară.

Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, spune că nu trebuie să existe erori de procedură, ca în cazul Parchetului din Franţa, care nu a făcut recurs la timp într-o decizie similară, şi susţine că magistraţii din Malta nu au aplicat corespunzător legislaţia Uniunii Europene în materia mandatului european de arestare.

Redactorul RRA, Sorin Croitorescu are detalii: Alina Gorghiu precizează că judecătorii braşoveni au cerut deja Curţii de Justiţie a Uniunii Europene să se pronunţe pe această temă. Procesul de la Luxemburg are termen finalul lunii iunie, iar în jurisprudenţa acestei Curţi s-a consacrat că, doar în circumstanţe excepţionale, instanţele pot refuza punerea în aplicare a unui mandat european de arestare.

Ca exemplu, CEDO a condamnat Belgia după ce a refuzat să execute un astfel de document. Amintim că un tribunal din Malta a respins, astăzi, cererea autorităţilor române de extrădare a lui Paul de România, apreciind că există un risc real ca acestuia să-i fie încălcate drepturile fundamentale dacă este trimis în ţară.

Decizia poate fi atacată în trei zile. Autorităţile române încearcă de peste trei ani să-l aducă în ţară. El a fugit din România după ce a fost condamnat definitiv în 2020 la 3 ani şi 4 luni de închisoare în dosarul retrocedării ilegale a fermei regale de la Băneasa.

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri