Sebastian Burduja îl critică pe Dan Vîlceanu, după bătaia din Parlament: „Mă bucur că nu mai este în PNL; A avut un comportament nedemn”

Gestul deputatului Dan Vîlceanu, care a intrat într-o altercaţie cu parlamentarul Florin Roman în Camera Deputaţilor, nu a rămas netaxat de foștii săi colegi de partid. În cadrul unei conferințe de presă, Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a catalogat drept „nedemn” comportamentul lui Vîlceanu. 

„Mă bucur că domnul Vîlceanu nu mai este în Partidul Naţional Liberal. A avut un comportament nedemn şi pentru dânsul şi pentru democraţie în anul 2024. Trebuie să răspundă pentru faptele sale. Ştiu că domnul deputat Roman i-a făcut plângere penală. Nu putem tolera asemenea gesturi şi ele trebuie sancţionate exemplar”, a declarat Sebastian Burduja, într-o conferinţă de presă.

Deputaţii Florin Roman şi Dan Vîlceanu au avut, marţi, o altercaţie în plenul Camerei Deputaţilor şi în afara sălii în care se desfăşura şedinţa. Roman a susţinut că a fost agresat fizic „cu o lovitură cu genunchiul în zona nasului” şi a precizat că va depune plângere penală.
După altercaţie, Florin Roman a mers la Institutul de Medicină Legală pentru a obţine un certificat medico-legal. 

Urmare a scandalului, Comisia juridică din Camera Deputaţilor a aprobat, la solicitarea Biroului Permanent, o sancţiune maximă pentru deputatul neafiliat Dan Vîlceanu.

Parlamentarul Dan Vîlceanu va avea tăiat 50% din salariu timp de 6 luni şi diminuarea timpului de vorbire la doar 10 secunde, în plen, timp de 3 luni. Decizia poate fi contestată.

Solicitarea privind sancţionarea lui Dan Vîlceanu a fost făcută de deputatul Florin Roman în şedinţa Biroului Permanent.

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri