Percheziții în București și în 6 județe, într-un mega dosar de trafic de migranți

Percheziții în cascadă, marți dimineață, în şase judeţe din țară și în București, într-un dosar penal care vizează constituirea unui grup infracţional organizat şi trafic de migranţi, trecerea frauduloasă a frontierei de stat a României, facilitarea şederii ilegale în România şi spălarea banilor. În dosar sunt vizați și doi foşti ofițeri MAI, acuzați de DIICOT de grup infracțional după pensionare. În cauză sunt anchetați și angajații ai IGI (Inspectoratul General pentru Imigrări), care primeau mită pentru a aproba permisele de muncă.

„La data de 4 iunie 2024, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Caraș-Severin, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Caraș-Severin, pun în aplicare 67 de mandate de percheziţie domiciliară în județele Caraș-Severin, Timiş, Arad, Bihor, Argeş, Sibiu şi municipiul Bucureşti, într-un dosar penal vizând săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de migranți, trecerea frauduloasă a frontierei de stat a României, facilitarea șederii ilegale în România și spălarea banilor”, au transmis, luni, reprezentanții Poliției Române. 

Potrivit sursei citate, din cercetările efectuate a reieșit că, în cursul anului 2022, pe fondul apariției unui nou mod de operare vizând traficul de migranți (introducerea acestora în România cu vize de muncă, dar în scopul real de a le facilita trecerea către țări din spațiul Schengen), un bărbat, fost angajat al MAI, ar fi inițiat și constituit un grup infracțional organizat, prin intermediul a 7 societăți comerciale (dintre care cinci cu același domiciliu fiscal), la care ar fi aderat și alte societăți comerciale, parte dintre acestea controlate de un alt bărbat (colonel în rezervă), care, ulterior pensionării, ar fi dezvoltat o metodă de obținere a unor beneficii materiale substanțiale, prin intermediul unei firme, înființate în scopul  recrutării  forței de muncă din străinătate.

Din probele înregistrate s-a stabilit că, în perioada 2022 – iunie 2024, gruparea, formată din peste 37 de persoane, cetățeni români și străini și 7 grupuri de firme, însumând 31 de societăți comerciale cu sediile în Caraș-Severin, Timiș și Arad, ar fi acționat pe teritoriul României, în scopul săvârșirii infracțiunii de trafic de migranți. Polițiștii au stabilit, astfel, că activitatea infracțională s-ar fi desfășurat pe șase paliere.

Astfel, unul ar fi fost format din liderii grupurilor de firme, urmat de persoanele din imediata apropiere a acestora și care îndeplineau diferite funcţii în cadrul societăţilor, un altul format din foste și actuale cadre ale M.A.I., un palier constituit din reprezentanții de drept și de fapt ai unor firme din județul Caraș-Severin, racolate în același scop infracțional, iar ultimele două paliere formate din alți membri ai grupului, unii având sarcina de a permite folosirea imobilelor din proprietatea lor ca locație, pentru stabilirea domiciliului persoanelor ce primeau aviz de muncă în România, iar ceilalți ocupându-se de transportarea și transferarea migranților sosiți în  România, cu intenția de a pătrunde ulterior pe teritoriul altor state membre UE.

„Din actele de urmărire penală a rezultat că administratorii sau asociații societăților comerciale ar fi stabilit legături cu recrutorii din plan extern, iar angajații cetățeni români, membri ai grupului infracțional, ar fi avut sarcina obținerii pentru persoanele recrutate a avizelor de muncă și a vizelor pentru dreptul de ședere în România.

În acest scop, ar fi racolat angajați cu putere de decizie sau foști angajați cu influență asupra funcționarilor din cadrul birourilor Caraș-Severin, Timiș, Arad și Hunedoara ale Inspectoratului General pentru Imigrări, generând astfel o stare de pericol la adresa securității naționale, ca urmare a favorizării pătrunderii pe teritoriul României a unor cetățeni străini, cu potențial risc terorist”, se mai arată în comunicatul citat.

Până la acest moment, s-a stabilit că grupul infracțional ar fi obținut eliberarea de avize de muncă cu încălcarea procedurilor legale pentru 1.181 de cetățeni străini, majoritatea din Pakistan și Bangladesh (peste 80%), dar și din Sri Lanka, India, Nepal și Sudan, parte dintre aceștia părăsind România pentru a se îndrepta spre state europene mai dezvoltate economic, fără a avea vreun contact cu firma care i-a recrutat.

De asemenea, s-a stabilit că membrii grupului infracțional organizat, utilizând relații cu lucrători ai Biroului pentru Imigrări Caraș-Severin bazate pe acte de corupție, ar fi facilitat șederea pe teritoriul României a unor cetățeni străini ale căror vize expiraseră și trebuiau returnați în țara de origine.

Din investigațiile efectuate a rezultat că, pentru un aviz de muncă, migranții ar fi plătit între 500 – 1.000 de euro, iar, cu cât termenul pentru obţinerea acestuia era mai scurt, cu atât preţul solicitat devenea mai mare, ajungând chiar şi la 5.000 – 6.000 de euro pentru o persoană.

Astăzi, sunt puse în executare aproximativ 40 de mandate de aducere, cei în cauză urmând a fi conduși pentru audieri la sediul D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Caraș-Severin.

Acțiunea a beneficiază de sprijinul polițiștilor din cadrul brigăzilor de combatere a criminalității organizate Timişoara, Oradea, Alba-Iulia, Cluj, Craiova, Piteşti, Bucureşti și serviciilor de combatere a criminalității Arad și Sibiu.

Acțiunea este realizată cu sprijinul polițiștilor Inspectoratului de Poliție al Județului Caraș-Severin, Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, I.T.P.F. Timişoara, jandarmilor Inspectoratului Județean de Jandarmi Caraș-Severin, Inspectoratului Județean de Jandarmi Timiş, Grupării de Jandarmi Mobilă „Glad Voievod” Timișoara și specialiștilor din cadrul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Timişoara.

Suportul de specialitate este asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din I.G.P.R. și Biroul Tehnic și de Criminalistică din cadrul D.I.I.C.O.T.

Sursa: Realitatea din Justitie

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri