Odobescu: Strategia de combatere a antisemitismului prevede noi domenii de acţiune, precum mediul online şi cel sportiv

Ministrul Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu, a evidenţiat joi că noua Strategie pentru prevenirea şi combaterea antisemitismului şi xenofobiei prevede noi domenii de acţiune, precum mediul online sau cel sportiv.

Precizările au fost făcute în cadrul unei intervenţii on-line, susţinute cu ocazia conferinţei de lansare a Strategiei naţionale pentru prevenirea şi combaterea antisemitismului, xenofobiei, radicalizării şi discursului instigator la ură 2024 – 2027.

Odobescu a declarat că strategia consolidează rolul României „de model regional de bune practici” în domeniul combaterii antisemitismului şi al păstrării memoriei Holocaustului. Ea a remarcat „un grad ridicat de implementare” a primei strategii, care reprezintă astfel o „bază solidă” pentru acţiunile viitoare.

„Eforturile noastre trebuie să continue mai ales în domeniul educaţiei privind Holocaustul, la toate nivelurile, dar şi pentru dezvoltarea politicilor publice privind prevenirea şi combaterea acţiunilor motivate de ură, respectiv a discursului instigator la ură. Este firesc, deci, ca majoritatea acţiunilor incluse în noul document să fie preluate din strategia aferentă perioadei 2021-2023, cu accent pe cele din domeniul educaţional, cultural şi al colectării de date. Salut însă faptul că documentul include şi noi domenii de acţiune, precum combaterea antisemitismului în mediul online sau în domeniul sportiv”, a spus Odobescu.

La nivelul Ministerului Afacerilor Externe va fi asigurat în continuare secretariatul tehnic al strategiei. De asemenea, MAE va fi în continuare coordonator în şase acţiuni principale, precum instituirea premiului Ambasador Mihnea Constantinescu sau cooperarea cu partenerii internaţionali.

„MAE are acum calitatea de partener în trei acţiuni coordonate de alte instituţii. Acestea vizează digitalizarea arhivelor, o campanie online de conştientizare şi informare cu privire la semnificaţia Zilei naţionale de comemorare a victimelor Holocaustului din România, precum şi sprijinirea şi promovarea proiectelor de consolidare, conservare, reabilitare şi revitalizare a elementelor de patrimoniu material şi imaterial care aparţin memoriei evreieşti, inclusiv a fondului arhivistic disponibil la nivelul fiecărei instituţii participante. Sunt convinsă că proiectele din noua strategie vor avea un impact pozitiv direct asupra membrilor comunităţii evreieşti din România, dar şi la nivelul întregii societăţi româneşti”, a afirmat Odobescu.

Ea a acuzat o multiplicare „îngrijorătoare” a fenomenelor de antisemitism, negare şi distorsionare a Holocaustului, dar şi a altor forme de discriminare.

„În perioada actuală, în care antisemitismul, negarea şi distorsionarea Holocaustului şi alte forme de discriminare se multiplică îngrijorător, vom continua şi vom lucra împreună cu determinare pentru a combate aceste fenomene astfel încât să nu se propage în societatea noastră. Avem totodată datoria morală de a ne aminti de supravieţuitorii Holocaustului, acei puţini membri ai comunităţii evreieşti care mai pot evoca în memoria noastră colectivă ororile acelei perioade pentru a ne asigura că acestea nu se vor mai repeta. În acest sens, elaborarea şi implementarea eficientă a Strategiei Naţionale de combatere a antisemitismului reprezintă dovada angajamentului guvernamental de la cel mai înalt nivel pentru combaterea antisemitismului şi pentru prezervarea memoriei Holocaustului”, a mai precizat Luminiţa Odobescu. 

Sursa: Newsinn

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri